Reacţia BOR după ce preotul cercetat pentru moartea bebeluşului din Suceava a fost declarat nevinovat. Ce a cerut Patriarhia celor care l-au condamnat

Ana Ionescu 06.05.2021, 14:01
Reacţia BOR după ce preotul cercetat pentru moartea bebeluşului din Suceava a fost declarat nevinovat. Ce a cerut Patriarhia celor care l-au condamnat

În urma necropsiei, medicii legişti au stabilit că bebeluşul de 6 săptămâni care a murit la Suceava, la scurt timp după ce a fost scufundat în cristelniţă, s-a stins, de fapt, din cauza unei pneumonii severe, iar preotul care a oficiat botezul este nevinovat.

Care a fost reacţia imediată a BOR. Ce a cerut Patriarhia celor care l-au pus la zid pe preot

Imediat ce a fost finalizată necropsia bebeluşului, care a stabilit că procedura din biserică nu a dus la decesul nou-născutului, BOR a avut şi o primă reacţie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, un om, cleric sau nu, care trece printr-un „oprobriu public fără să fie vinovat”, merită gestul minimal al unei firești reabilitări.

„Poate că cei ce s-au grăbit să-l răstignească public pe preotul respectiv înainte de pronunțarea rezultatelor oricărei anchete și au cerut, neștiind ce cer, schimbarea ritualului Botezului, ar trebui să ofere acum o reacție. O reacție a bunului-simț”, a declarat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Reactia BOR dupa ce preotul cercetat pentru moartea bebelusului din Suceava a fost declarat nevinovat
Reactia BOR dupa ce preotul cercetat pentru moartea bebelusului din Suceava a fost declarat nevinovat

Rezultatele necropsiei în cazul bebeluşului mort după botez

Medicii legisţi au stabilit că bebeluşul Iustin suferea de o pneumonie severă şi aceasta a fost principala cauză a decesului. Concluziile raportului medico-legal sunt, astfel, favorabile preotului Alexandru Mazarache, cel care l-a scufundat pe micuţ în cristelniţă.

„Ea s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutivă sindromului de detresă respiratorie acută instalat pe fondul pneumoniei interstiţiale, cel mai probabil de etiologie virală (confirmată la examenul histopatologic şi imunohistochimic) complicată în evoluţie cu bronhopneumonie formă severă, la un nou născut prematur, nevaccinat şi nedispensarizat, au spus legiştii.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Părinţii vor contesta în instanţă raportul medico-legal

Părintii bebeluşului au declarat că nu sunt de acord cu rezultatele necropsiei şi au mărturisit că micuţul lor nu a prezentat niciun fel de simptom al unei boli. Nu a tuşit şi nici nu a făcut febră. Tatăl a spus că va contesta în instanţă raportul de expertiză.

„Sus-numitul a fost internat pe Secţia Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava în perioada 31.01 – 1.02, între orele 14.49 – 01.30, cu diagnostic Stop cardio-respirator resuscitat, insuficienţă respiratorie severă, înec prin imersie de apă, encefalopatie hipoxică.
Pe parcursul spitalizării nu s-au efectuat examene radiologice, examene ecografice, explorări imagistice, alte examene de specialitate şi test RT-PCR Sars Cov2”, se arată în raport.

Urmăriți Impact.ro și pe