Primul pas spre viață pe Marte. NASA a reușit să extragă oxigen din atmosfera Planetei Roșii

Cristian Cojocaru 22.04.2021, 13:21
Primul pas spre viață pe Marte. NASA a reușit să extragă oxigen din atmosfera Planetei Roșii

Misiunea Perseverance arată un prim pas spre viață pe Marte, astfel , NASA reușește să adauge încă o premieră în multitudinea de misiuni desfășurate de-a lungul timpul. Agenția spațială a reușit extragerea oxigenului pur și respirabil din atmosfera planetei.

A fost făcut primul pas spre viață pe Marte

În data de 20 aprilie, NASA a reușit să extragă oxigen din atmosfera planetei Marte. Cu o zi în urmă, elicopterul Ingenuity a reușit să efectueze primul zbor pe Planeta Roșie. La bordul roverului Perseverance se află un dispozitiv numit MOXIE, cu ajutorul căuia a putut fi extras oxigenul.

Mars Oxygen In-Situ Resource Utilization Experiment sau pe scurt, MOXIE, este un dispozitiv de mărimea unui prăjitor de pâine. Acesta a produs aproximativ 5 grame de oxigen. Cantitatea de oxigen extrasă, poate ajuta un astronaut să respire vreme de 10 minute pe Planeta Roșie.

Deși rezultatul nu este unul de excepție, această reușită a agenției americane de a extrage experimental resurse naturale din mediul altei planete în scopul utilizării acestora de către oameni, este unul remarcabil.

„MOXIE nu este doar primul instrument care produce oxigen pe o altă planetă. Tehnologia este prima de acest fel care va ajuta viitoarele misiuni să trăiască cu resursele de pe altă planetă”, a explicat Trudy Kortes, director al demonstrațiilor de tehnologie de la NASA.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Elicopterul Ingenuity a reusit sa efectueze primul zbor pe Planeta Rosie
Elicopterul Ingenuity a reusit sa efectueze primul zbor pe Planeta Rosie

Care este misiunea roverului Perseverance

Modalitatea de funcționare a instrumentului MOXIE constă în electroliză. Acesta folosește temperaturile înalte în scopul de a separa atomii de oxigen din moleculele de dioxid de carbon, reprezentând 95% din atmosfera planetei Marte. Restul de 5% a atmosferei este alcătuită din azot molecular și argon. Cantitatea de oxigen aflată pe Planeta Roșie este una foarte mică.

Existența oxigenului este una foarte importantă pentru explorarea umană a planetei Marte. Aceasta reprezintă atât o formă vitală pentru astronauți precum și pentru combustibilul care poate aduce rachetele trimise pe Marte, înapoi pe Pământ. Pentru a putea fi lansate de pe Marte, rachetele au nevoie de cantități impresionante de oxigen.

După cum a afirmat NASA, lansarea unei rachete care are la bord patru astronauți, de pe suprafața Planetei Roșii, ar avea nevoie de 7 tone de combustibil și 25 de tone de oxigen. Instrumentul MOXIE este utilizat pentru a genera aproximativ 10 grame de oxigen pe oră. Oamenii de știință speră să mai poată utiliza MOXIE de cel puțin nouă ori în decursul următorilor doi ani.

Cantitățile necesare pentru lansarea rachetelor în spațiu de pe Marte sunt de-a dreptul uimitoare. Potrivit NASA, lansarea unei rachete cu patru astronauți de pe suprafața marțiană ar necesita în jur de 7 tone de combustibil, combinat cu 25 de tone de oxigen, scrie Reuters. Atât instrumentul MOXIE cât și elicopeterul au ajuns pe suprafața planetei la bordul roverului Perseverance. Misiunea principală a acestuia este de a căuta fosile de microbi care ar fi existat pe Marte în urmă cu miliarde de ani.

Urmăriți Impact.ro și pe