Motivul real pentru care Ion Rădoi, sindicalistul şef al angajaților de la Metrorex, a oprit circulaţia metroului, vineri, 26 martie, are legătură cu iubita lui secretă. Peste 250.000 de bucureșteni n-au putut călători prin subteran, iar mijloacele de transport ale STB au fost astfel supraaglomerate, în plină pandemie de coronavirus, din cauza unor interese personale.
În urma protestului de la metrou, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat că acest eveniment a reprezentat ”o acțiune ilegală” a cărei miză a fost afacerile oneroase cu închirierea de spații comerciale în subteran. Potrivit oficialului, câțiva oameni s-au agitat ca să păstreze unele privilegii și sinecuri.
”O acțiune ilegală dă peste cap viața unui întreg oraș. Când interese mafiote sunt amenințate, o mână de oameni se agită pentru păstrarea unor privilegii și sinecuri. Faptul că sindicatul USLM blochează metroul bucureștean este o palmă dată întregii Românii. Miza o reprezintă afacerile oneroase cu închirierea de spații comerciale. E dincolo de orice bănuială având în vedere notificarea trimisă ieri pentru evacuarea spațiilor ocupate ilegal după expirarea contractului dintre Metrorex și firma sindicatului USLM în 2018. O firmă, un sindicat vor neapărat să căpușeze Metrorex în liniște, în continuare”, a spus Cătălin Drulă.

În spatele declarațiilor ce s-au referit la tăieri de salarii ori concedieri se află o afacere de milioane în care Ion Rădoi are rol principal, alături de iubita lui secretă, Elena Claudia Minea, potrivit unei anchete a ziarului Gândul. Celor doi li se adaugă Iuliana Adina Mihale, o femeie de afaceri de succes în privința spațiilor comerciale aflate în stațiile de metrou.
Ion Rădoi conduce Unitatea Sindicatul Liber Metrou (USLM) de 15 ani. Acest sindicat deține în proporție de 100% firma Sindomet Servcom SRL, care a avut contracte cu Metrorex pentru spațiile comerciale și pentru spațiile de publicitate. În plus, această companie deține și un complex turistic în Bușteni ce oferă reduceri de 99% pentru angajații de la metrou care merg acolo să își petreacă concediile. Acum, Metrorex forțează firma să predea ”în regim de urgență” spațiile comerciale către administratorul rețelei de transport subteran, până la data de 2 aprilie, deoarece acestea ar pune în pericol ”siguranța transportului subteran, cu afectarea directă a exigențelor de securitate la incendiu şi evacuarea persoanelor în caz de urgență”.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Declarația de avere pe care Ion Rădoi a depus-o în anul 2020 a arătat că liderul de sindicat deține câteva terenuri în Giurgiu, unde are li o casă de locuit moștenită de la părinți. Acestora li se adaugă un apartament în București și două case de vacanță – una în Dâmbovița și alta în Sinaia. În plus, el are o mașină Audi A6 fabricată în 1999, bijuterii și ceasuri în valoare de 6.500 de euro. Însă, averea lui ar fi mult mai mare, un rol major în câștigurile din Metrorex revenindu-i iubitei sale secrete.
În total, 14 spații comerciale sunt administrate de ”protejata” Elena Claudia Minea și de colaboratoarea ei, Iuliana Adina Mihale. Astfel, perspectiva conform căreia, sâmbătă, aceste spații ar trebui să fie predate, la solicitarea conducerii Metrorex, nu este deloc pe placul lui Ion Rădoi.