Unul dintre cei mai cunoscuți vloggeri din România, Bromania a fost prins drogat la volan. Astfel, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov au demarat o anchetă în acest caz după ce și-au dat seama că vedeta consumase substanțe interzise.
Organele de poliție efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”condurerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor subtanțe”. Potrivit unor surse ale Antena3, persoana acuzată nu este nimeni altcineva decât producătorul filmului Miami Beach, Matei Dima cunoscut și sub pseudonimul de BRomania.
Astfel, astăzi 21 martie, în jurul orelor 15:30, polițiștii au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 33 de ani din județul Constanța, în scopul unui control. Acesta conducea un autoturism pe DN1E, pe raza Stațiunii Râșnob din județul Brașov. În urma efectuării testului cu aparatul DrugTest, rezultatul a iești pozitiv.
După constatare, bărbatul a fost invitat la o unitate medicală autorizată în scopul recoltării de probe biologice, având în vedere stabilirea cu exactitate a substanței psihoactive aflate în organism. Cercetările sunt continuare în cadrul unui dosar penal constitui și instrumentat sub conducerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești unde urmează a fi propusă soluția legată în scopul finalizării anchetei.

Un alt vlogger a avut luna trecută probleme cu legea. Astfel, Selly și-a organizat o aniversare de neuitat atât la propriu cât și la figurat după ce a fost amendat cu suma de 10.000 de lei după ce a organizat o petrecere la care ar fi participat mai mult de 20 de persoane. În urma apariției pe rețelele de socializare a unor clipuri de unde a rezultat că la eveniment au fost încălcate mai multe măsuri, polițiștii s-au autosesizat și au acționat întocmai.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]În data de 28 februarie. vloggerul a împlinit vârsta de 20 de ani, motiv pentru care a petrecut cu peste 1,7 milioane de prieteni virtuali și câteva zeci în mod fizic. Imaginile de la petrecere au ajuns și la polițiștii din Snagov. Astfel, în urma verificărilor, oamenii legii au dat o amendă totală de 15.000 de lei pe proprietarul vilei, pe organizator dar și pe lăutarul Țancă Uraganu care cânta la eveniment, cea mai mare fiind a lui Selly.
Oamenii legii au afirmat că vor încerca să-i identifice și pe ceilalți participanți la eveniment. După ce petrecerea s-a terminat, Selly nu s-a arătat prea afectat de vizita și amenda din partea polițiștilor.
”A fost o petrecere extraordinară. Am 20 de ani, sunt fericit, sunt alături de prieteni în locul ăsta superb, acum strângem şi ne întoarcem şi noi acasă”, a spus Selly.