Părți principale într-un scandal de zile mari, Ioana Năstase și Ilie Năstase, au ținut primele pagini ale publicațiilor în urmă cu două săptămâni. Ioana Năstase însă, s-a refugiat la o mănăstire explicând de ce a recurs la gestul neaşteptat.
Acum două săptămâni, Ioana Năstase suna la numărul unic de urgență 112 acuzându-l pe soțul ei că ar fi agresat-o. Aceasta a menționat că a suferit agresiuni atât de natură psihică dar și fizică. După ce organele de poliției au ajuns la locuința celor doi, Ioana a decis că ar fi bine dacă s-ar retrage în Constanța.
La numai câteva zile de la acel incidentul petrecut între cei doi, bruneta a ales să se întoarcă în București. Aici, ea s-a întâlnit cu fostul tenismen, explicând că momentan nu s-au împăcat. Cuplul au ales să stea de vorbă ca doi oameni maturi, fără a mai interveni un scandal între ei.
„Suntem în relații bune, civilizate, suntem doi oameni maturi. Eu acum sunt la Prislop, am plecat vreo zece zile să mă relaxez, să mă încarc pozitiv. Ilie este la București. Mă întreabă dacă sunt bine, și eu pe el la fel. Ținem, legătura, vorbim.Iau în calcul o împăcare cu Ilie! Relația dintre noi este una bună acum. Discutăm, ne întrebăm ce facem, suntem bine”,a declarat Ioana Năstase unui post TV.

Soția lui Năstase a declarat că, în ciuda incidentului petrecut între ei, nu i-ar face rău fostului sportiv. Astfel, aceasta nu va depune plângere împotriva lui Ilie Năstase. Bruneta consideră că în afara faptului că i-ar aduce un prejudiciu de imagine, încă este soția lui. Ioana Năstase a luat însă o decizie surprinzătoare.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Astfel, soția fostului tenismen a decis ca, după aceste săptămâni ar avea nevoie de puțină liniște și regăsire sufletească. Așadar, a decis să plece la Mănăstirea Prislop pentru 10 zile în care să stea cu ea însăși. Ioana a recunoscut că ia în calcul împăcarea cu soțul ei, chiar dacă lucrurile între ei nu erau tocmai roz acum două săptămâni.
Ioana Năstase a considerat de cuviință să nu implice oamenii legii în relația sa cu Ilie Năstase, chiar dacă acesta a agresat-o. Ca în orice relație, este firesc să mai existe neînțelegeri, chiar dacă alții nu recurg la astfel de gesturi.
„Nu aș fi făcut ceva să-i fac rău lui niciodată. Încă este soțul meu, mă cheamă Năstase. Am spus-o și mă repet: ”Nu i-aș face niciodată rău lui Ilie, mai ales că a bucurat milioane de oameni. Eu sper ca lucrurile să fie bine și în favoarea mea și a lui Ilie”,a mai adăugat Ioana Năstase.