Alegeri SUA. Războiul soțiilor de candidat a fost crâncen. Care dintre ele a avut cea mai apreciată ținută, potrivită pentru rolul de Primă Doamnă

Iancu Andreea 04.11.2020, 09:06
Alegeri SUA. Războiul soțiilor de candidat a fost crâncen. Care dintre ele a avut cea mai apreciată ținută, potrivită pentru rolul de Primă Doamnă

Doar câteva ore ne despart de aflarea rezultatelor finale de la scrutinul de vot din Statele Unite ale Americii, care a debutat pe 3 noiembrie. Pentru că lupta dintre Donald Trump și Joe Biden a fost una strânsă, ambii candidați s-au folosit de tot ceea ce au mai bun. Astfel, farmecul celor două soții a fost adus în atenție printr-o serie de ținute stilate.

Melania Trump vs. Jill Biden

Se cunoaște deja faptul că Melania Trump este o femeie extrem de frumoasă, fost fotomodel, care știe să aprecieze creațiile vestimentare ale designerilor de top. De cealaltă parte, Jill Biden s-a străduit să se ridice la nivelul așteptărilor și să concureze la capitolul stil cu soția lui Trump.

Încă de la învestirea soțului său, Melania Trump a reprezentat o schimbare în materie de modă la Casa Albă. Cu un trup fără cusur, chiar și la 50 de ani, Prima Doamnă a Americii a adoptat adesea ținute create de nume mari ale modei europene. Chiar dacă uneori aceasta a ales să poarte pantofi stiletto în momente nepotrivite, precum o vizită în zone inundate, Melania nu a trecut neobservată. De altfel, soția actualului președinte al Statelor Unite este o prezență remarcabilă.

De cealaltă parte, soția lui Joe Biden este o femeie la 69 de ani, care este mai degrabă adepta unui stil clasic. Totuși, în încercarea de a-și susține soțul în campania electorală, Jill Biden a mizat pe cartea discreției. Aceasta l-a încurajat prin discursurile sale și prin gesturile pline de afecțiune. Din păcate, nu a excelat la prima dezbatere electorală din punct de vedere vestimentar.

Melania Trump și Jill Biden alături de soții lor la dezbaterile din cadrul alegerilor
Melania Trump și Jill Biden alături de soții lor la dezbaterile din cadrul alegerilor

Jill Biden a încercat să o eclipseze pe Melania Trump

În timp ce Melania Trump a purtat un costum negru, cu dungi subțiri albe, create de Dolce & Gabbana, Jill a preferat să poarte o ținută elegantă, pe care o mai purtase în trecut la alte două evenimente. Totuși, taiorul cambrat și pantalonii creion au avantajat-o mai mult pe Melania la prima dezbatere electorală.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Totuși, la cea de-a doua apariție electorală televizată, Jill a ales o altfel de ținută. Coincidența face ca aceasta să fie semnată tot de Dolce & Gabbana. Soția lui Joe Biden a optat pentru o rochie cu model floral, la care a asortat o mască de protecție din același material. Astfel, Jill Biden a reușit să atragă toate privirile, în timp ce Melania a ales tot negrul. Soția lui Donald Trump a purtat o rochie Christian Dior, fără mâneci, la care a asortat de asemenea o mască de protecție, tot neagră.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...