8 ani de la accidentul aviatic din Apuseni. Sora Aurei Ion acuză autoritățile că nu au găsit vinovații. „Avem nevoie de mai mult decât indiferenta și mușamalizarea de până acum”

Elena Avramescu 20.01.2022, 17:26
8 ani de la accidentul aviatic din Apuseni. Sora Aurei Ion acuză autoritățile că nu au găsit vinovații. „Avem nevoie de mai mult decât indiferenta și mușamalizarea de până acum”

Au trecut 8 ani de când Adrian Iovan și Aura Ion au murit într-un cumplit accident aviatic petrecut în munții Apuseni. Tragedia s-a petercut la data de 20 ianuarie 2014, și nici acum autoritățile nu au explicații. Sora Aurei Ion a decis să posteze un mesaj emoționant pe Facebook acuză autoritățile că nu mișcă un deget pentru a găsi vinovații.

8 ani de la accidentul aviatic din Apuseni

Vreme de 8 ani de zile, Mariana Ciucă este nevoită să trăiască cu frustrarea că moartea surorii sale, Aura Ion, nu a fost nici acum răzbunată, acuzând autoritățile care se ocupă de anchetarea accidentului aviatic din Apuseni că nu au făcut absolut nimic pentru a găsi și pedepsii vinovații.

„Luna aceasta comemoram 8 ani de la Accidentul din Munții Apuseni – accident care a rămas neinvestigat! Aura a pierit sub privirile indiferente și incompetente ale instituțiilor din România! Atât s-a putut, am putea spune.

Dar nu este așa, avem nevoie de răspunsuri constructive, avem nevoie de o reacție din partea Justiției din Romania, avem nevoie de mai mult decât indiferenta și mușamalizarea de pana acum. Țara aceasta este mâncată de vie de viermele nepăsării, care trăiește în fiecare din noi. (…)

Oamenii din România de astăzi, așa cum sunt ei la momentul actual, îmbibați în incompetență, corupție, nepăsare, indiferență, etc. nu sunt pregătiți sa investigheze tragedia aceasta care a omorât-o pe Aura și sa soluționeze in mod just ancheta accidentului din Munții Apuseni. (…)

Aura nu mai este, asta este realitatea. Așa cum zice mama, nimic din ce facem noi astăzi nu o aduce pe Aura înapoi”, a scris Mariana Ciucă, sora Aurei Ion, pe Facebook.

8 ani de la accidentul aviatic din Apuseni
Aura Ion si sora sa

Sora Aurei Ion mai spune că încă luptă pentru dreptate și speră că într-o zi să fie pedepsiți toți cei care au contribuit la moartea surorii sale. În plus, după moartea Aurei Ion, Mariana Ciucă s-a ocupat de înființarea unei fundații caritabile care să poarte numele studentei care visa să îi ajute pe toți cei din jurul ei.

„Acţiunile noastre caritabile vor fi modul nostru de a ne exprima iubirea, preţuirea faţă de eroina (sufletelor noastre) Aura Ion, modul nostru de a-i păstra vie memoria, iar pe de altă parte este modul nostru de a face cunoscut lumii întregi o părticică din caracterul ei, unic prin frumuseţea pe care o emana din interior, pentru că Aura trăia pentru a-i ajuta pe oamenii aflaţi în suferinţă, era visul ei”, au spus cei care conduc Fundația Aura Ion.

Până în acest moment, fundația care poartă numele studentei care și-a pierdut viața în accidentul aviatic de acum opt ani a reușit să se implice în numeroase cauze caritabile.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...