5G în România. Decizia anunțată acum de președintele Klaus Iohannis

Ce spune Klaus Iohannis despre implementarea 5G în România

Președintele României a adus în discuție implementarea tehnologiei 5G în țara noastră. Klaus Iohannis a vorbit miercuri, în cadrul conferinței de presă, despre decizia României. Aceasta se regăsește și în memorandumul semnat în SUA, cu privire la acest aspect.

Klaus Iohannis, despre tehnologia 5G în România

În cadrul conferinței de presă de miercuri, Klaus Iohannis a vorbit și despre implementarea tehnologiei 5G în țară. Astfel, președintele a ținut să menționeze că lucrurile au fost stabilite prin memorandumul semnat în Statele Unite ale Americii, cu președintele Trump.

„Poziția României este exact poziția exprimată și în memorandumul care a fost semnat anul trecut, când am fost în vizită la președintele Trump. Noi ne dorim rețele sigure, rețele care nu sunt sub controlul unor state cu alte interese decât cele declarate. Și dorim rețele care satisfac nevoia și a firmelor și a cetățenilor din România”, a spus Klaus Iohannis.

De asemenea, președintele a asigurat cetățenii că se lucrează, în prezent, la o legislație specială. O dată cu implementarea acestei tehnologii, se dorește și asigurarea unei protecții a consumatorilor.

„Se lucrează pe o legislație specială pe această temă, pentru a preveni intrarea pe piața 5G a unor firme asupra cărora planează anumite suspiciuni”, a subliniat președintele.

Rețelele 5G, protejate prin memorandumul semnat de România și SUA

Rețelele 5G, protejate prin memorandumul semnat de România și SUA

Ce măsuri trebuie luate pentru a implementa noua tehnologie

Potrivit înțelegerii semnate cu reprezentantul Statelor Unite, România trebuie să evalueze furnizorii de echipamente. Astfel, Guvernul României va trebui să analizeze cu rigoare toți furnizorii de echipamente 5G.

Conform textului memorandumului dintre cele două state, făcut public de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaţionale, guvernele României și al Statelor Unite ale Americii susțin protejarea rețelelor în fața unui acces neautorizat. Totodată, pentru a evita posibilele interferențe, cele două state au decis să fie respectate o serie de criterii de evaluare a furnizorilor de tehnologie 5G.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI