31 de ani de la ziua în care s-a decis judecarea lui Ceaușescu. Video nemaivăzut de la data în care i s-a decis moartea. Ce s-a aflat abia acum

Ana Anitoiu / 24.12.2020, 12:16
31 de ani de la ziua în care s-a decis judecarea lui Ceaușescu. Video nemaivăzut de la data în care i s-a decis moartea. Ce s-a aflat abia acum

Se împlinesc 31 de ani de la ziua în care s-a decis judecarea soților Ceaușescu, în fața unui Tribunalul Militar Excepțional, în urma unui decret ce a fost scris de mână, într-o toaletă a Ministerului Apărării Naționale (MApN). Un video nemaivăzut de la data în care li s-a decis moartea, chiar în Ajunul Crăciunului, a apărut pe internet. În clip apar fostul dictator și soția lui, cu puțin timp înainte de a fi împușcați.

Cum a fost decisă judecarea și uciderea cuplului Nicolae și Elena Ceaușescu

În Ajunul Crăciunului din anul 1989, noua putere instaurată la București a decis executarea lui Nicolae Ceaușescu și a soției lui, Elena. Potrivit istoricului Alex Mihai Stoenescu, această inițiativă i-a aparținut lui Silviu Brucan, care a fost secondat de Gelu Voican Voiculescu. În plus, între cei care au insistat ca soții Ceaușescu să fie executați s-au numărat: generalul Nicolae Militaru, Sergiu Nicolaescu și generalul Victor Stănculescu.

Inițial, Ion Iliescu s-a împotrivit. Însă, după ore de negocieri, desfășurate inclusiv într-o baie de la MApN, precum și după încercări eșuate de a-l executa pe Nicolae Ceaușescu în cazarma de la Târgoviște, Iliescu i-a convins pe ceilalți membri ai ConsiliulUI Frontului Salvării Naționale (CFSN) să accepte un proces excepțional pentru “judecarea” soților Ceaușescu. În final, el a fost de acord cu execuția, ca să obțină sprijinul armatei, potrivit unui documentar BBC.

31 de ani de la ziua in care s-a decis judecarea lui Ceausescu. Video nemaivazut de la data in care i s-a decis moartea. Ce s-a aflat abia acum
Sotii Ceausescu, inainte de a fi executati

Ce se arată în hotărârea CFSN, scrisă de Ion Iliescu

De altfel, hotărârea CFSN pentru ”judecarea” cuplului Nicolae și Elena Ceaușescu a fost scrisă și semnată de Ion Iliescu, la data de 24 decembrie 1989. Documentul arată că cei doi au organizat și dirijat ”o serie de acțiuni ostile, îndreptate împotriva poporului român”. Iată ce s-a hotărât, în afară de instituirea unui Tribunal Militar Excepțional, hotârărea precizând că această urgență a fost impusă de dorința ”tuturor cetățenilor cinstiți ai României”.

”Tribunalul Militar Excepțional va judeca această cauză în conformitate cu prevederile legale rămase în vigoare, în ce privește procedura și dreptul material penal. Acest tribunal va fi alcătuit în componența stabilită de legea pentru organizarea judecătorească în vigoare, urmând a se asigura întocmai dreptul de apărare al făptuitorilor”, mai arată hotărârea semnată de Ion Iliescu.

Prelatele pentru cadavrele soților Ceaușescu, pregătire înainte de ”judecată”

Cartea ”În sfârșit, adevărul… Generalul Victor Atanasie Stănculescu în dialog cu Alex Mihai Stoenescu”, apărută în anul 2009, arată o variantă diferită a poveștii. Mai exact, generalul Stănculescu a povestit că Vasile Ionel a fost însărcinat cu organizarea procesului soților Ceaușescu, în legătură cu care, Gelu Voican Voiculescu, Silviu Brucan și Ion Iliescu i-au cerut să-i suprime pe Elena și Nicolae Ceaușescu.

Prelatele pentru cadavrele soților Ceaușescu au fost pregătite înainte de ”procesul de judecată”. Acestea au fost transportate cu unul dintre elicopterele cu care s-au deplasat la Târgoviște membrii Tribunalului Militar Excepțional. Acesta a fost format din doi judecători militari, coloneii Gică Popa și Ioan Nistor, și trei asesori populari, căpitanul Corneliu Sorescu, locotenentul-major Daniel Candrea și locotenentul Ion Zamfir. Grefier a fost plutonierul-major Jan Tănase. Acuzarea a fost reprezentată de procurorul militar Dan Voinea, iar apărarea, de avocații din oficiu Constantin Lucescu și Nicolae Teodorescu, care mai mult au acuzat cuplul Ceaușescu.

Ce au spus soții Ceaușescu, înainte de a fi executați

Acuzațiile ce le-au fost aduse soților Ceaușescu sunt: genocid, cu peste 60.000 victime; subminarea economiei naționale și a puterii de stat, prin organizarea de acțiuni armate împotriva poporului. De asemenea, cei doi au fost acuzați de Infracțiunea de distrugere a bunurilor obștești, prin distrugerea și avarierea unor clădiri, explozii în orașe, precum și de încercarea de a fugi din țară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari depuse la bănci în străinătate. Aceste acuzații n-au fost dovedite, ci doar numite.

Nicolae Ceaușescu a spus că nu recunoaște tribunalul. Înainte de execuție, Elena Ceaușescu a spus că vrea să fie executată alături de soțul ei, nu separat. ”Împreună am luptat, să murim împreună!”, a spus ea. Cei doi au fost legați la mâini cu forța. Mergând spre locul execuției, Nicolae Ceaușescu a spus: ”Puteam fi împușcați fără mascarada asta!”, după care a strigat: ”Moarte trădătorilor!” și a intonat versuri din cântecul socialist ”Internaționala”.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI