200 de case din 30 de localități afectate de inundații. IGSU: „Facem apel la cetățeni să nu traverseze râurile prin apă și să nu se apropie de malurile acestora”
Ploile abundente au făcut ravagii după ce versanții au luat-o la vale și au cauzat inundații de amploare. Mașinile au fost luate de ape, iar în curți apa a ajuns la un nivel de mai bine de un metru. În cursul zilei de ieri, la nivel național, peste 4.300 de pompierii militari, cu peste 3.200 de mijloace tehnice, au intervenit în 30 de localități din 9 județe din Vestul țării pentru înlăturarea efectelor negative generate de vremea rea.
„Salvatorii bihoreni au intervenit cu promptitudine pentru evacuarea unei persoane cu probleme locomotorii”
Cu eforturi susținute, pompierii au acționat în sprijinul populației și administrației publice locale pentru evacuarea apei din 204 case, anexe gospodărești și beciuri, 177 de curți și 27 de străzi. Totodată, pompierii au acționat pentru degajarea a 9 copaci rupți de vântul puternic. În urma acestor evenimente, 1 autoturism a fost avariat. O persoană care nu se putea deplasa a fost salvată de pompieri dar, după cum se poate vedea și în imaginile transmise de salvatori, și multe animale domestice au fost salvate de la înec.
„Pentru furnizarea răspunsului optim la solicitările de sprijin, apărute în zonele vizate de vremea neprielnică, au fost activate Centrele Județene de Coordonare și Conducere a Intervenției, prin operaționalizarea Grupelor Operative la nivelul inspectoratelor pentru situații de urgență din 20 județe. În contextul fenomenelor hidrometeorologice prognozate au fost emise 19 mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, la nivelul a 12 județe.
O situație deosebită a avut loc în localitatea Cuzap, unde salvatorii bihoreni au intervenit cu promptitudine pentru evacuarea unei persoane cu probleme locomotorii, rămasă blocată în locuință din cauza apei acumulate în curte.”, se arată în informarea IGSU.
Care sunt recomandările autorităților pentru zonele aflate sub cod portocaliu?
Nu doar în localitățile din zona rurală au fost probleme. La Sibiu sistemul de canalizare nu a mai făcut față cantităților mari de apă și în Oradea și câteva localități din Bihor furtuna a pus la pământ copacii. Până marți dimineață, la ora 10, este valabilă o avertizare cod portocaliu de ploi torențiale în Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj și zona de munte a județelor Caraș-Severin, Hunedoara și Argeș.
„Având în vedere că mai multe județe din Sud-Vest, Vest și centrul țării se află sub atenționare meteorologică până mâine la ora 10.00, evoluția fenomenelor progonozate va fi monitorizată permanent, pentru dispunerea imediată a măsurilor care se impun, astfel încât situațiile de urgență înregistrate să fie gestionate în mod eficient.
Recomandăm populaţiei din zonele vizate de avertizări să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apei provenite din precipitații. De asemenea, în cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, facem apel la cetățeni să nu traverseze râurile prin apă și să nu se apropie de malurile acestora.
În situația manifestării vântului puternic, recomandăm populației să rămână în spații închise care le asigură protecția și să evite deplasarea în zone cu copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți.”, transmite IGSU.
Nu uitați! Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.