137 de ani de la cumplitul incendiu care a cuprins Castelul Corvinilor. Era un loc magnific pentru străini. Cum arăta la acea vreme

13 04. 2021, 15:17

137 de ani de la incendiul de la Castelul Corvinilor. La data de 13 aprilie 1854, la mijlocul secolului al XIX-lea, a avut loc cumplitul incendiu care a cuprins Castelul Corvinilor. Înainte de incendiul, cetatea medievală era un loc magnific pentru străinii care ajungeau acolo.

137 de ani de la incendiul de la Castelul Corvinilor

S-a întâmplat în seara de 13 aprilie 1854, când flăcările au cuprins partea de nord a Castelului Corvinilor, iar vântul puternic a făcut ca până dimineaţă atât acoperişul, cât și pardoselile şi tavanele din lemn să se prefacă în scrum. Se pare că incendiul a izbucnit lângă turnul de poartă, din cauza pretorului plasei Hunedoara, Dombrády, extinzându-se extrem de rapid, transformând castelul într-o ruină. Însă în anul 1868 când, mai precis la data de 25 noiembrie 1868, sub conducerea arhitectului Francisc Schultz, s-au început lucrările de restaurare a castelului.

După câțiva ani s-a vehiculat o altă variantă a pornirii incendiului, și anume lovirea acoperişului castelului de un fulger în partea de nord in timpul unei furtuni.

În decursul anilor, Castelul Corvinilor a suferit numeroase transformări. Înaintea incendiului devastator, cetatea medievală era apreciată de foarte mulți călători străini care ajungeau în ţinuturile Hunedoarei. Astfel că o ilustrată din 1828, reprodusă după mai multe decenii de arhitectul clujean Lajos Pákey (1853 – 1921) arăta Castelul Corvinilor în cu totul alt mod faţă de arhitectura sa din prezent.

137 de ani de la incendiul de la Castelul Corvinilor

Încăperile castelului sunt în mare parte distruse, fie de incendiul care l-a mistuit în urmă cu câţiva ani, fie din cauza neglijării lor care i-a urmat acestuia. Sala mare şi camerele alăturate, coridoarele frumoase sunt sortite prăbuşirii şi se află într-o stare periculoasă. Castelul aparţine Guvernului. Mr. Paget, gentelmanul care m-a adus să îl vizitez, a locuit în castel înainte de incendiul din anii trecuţi şi a fost angajat al Guvernului. Mi-a vorbit cu interes despre fiecare ruină a acestuia, a scris David Thomas Ansted, un geolog englez, în 1862, ce şi-a publicat impresiile despre zona Hunedoarei în volumul „A short trip in Hungary and Transylvania in spring of 1862”.

Din fericire, în anul 1870, monumentul a intrat în cel mai mare proces de restaurare din istoria sa de până atunci, care a continuat până la începutul secolului XX.

Castelul Hunedoara (Hunyadopolis) a fost construit pe o stâncă abruptă de viteazul voievod al Transilvaniei şi guvernator al Ungariei Iancu Huniade Corvin în anul 1448. O mică parte înspre răsărit a fost construită mai târziu de principele Gabriel Bethlen. Castelul, acum renovat, oferă, ca un castel cavaleresc înzestrat cu tunuri, rondele şi poduri mobile, o panoramă interesantă. Maiestatea sa, împărăteasa Carolina, a fost impresionată de stilul măreţ al castelului şi a determinat renovarea unui edificiu care a fost locuit de unul dintre cei mai mari şi virtuoşi eroi”, a spus istoricul Joseph Adalbert Krickel, în 1828, citat în volumul „Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea”.