Ziua Marinei 2023. Programul complet al evenimentelor de la Constanța
Ziua Marinei este sărbătorită în fiecare an pe 15 august, zi în care credincioșii o prăznuiesc pe Sfânta Maria, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni. Cu această ocazie au loc evenimente în toată țara, ca o tradiție anuală de Ziua Marinei. Vezi programul complet al ceremoniilor din Portul Constanța, dar și tradițiile care se respectă de Ziua Marinei 2023.
Ziua Marinei, scurt istoric
Ziua Marinei Române se sărbătorește anual pe data de 15 august, o dată cu dublă semnificație pentru români. În 2023, autoritățile s-au pregătit pentru a marca această zi cum se cuvine, prin evenimente onorifice. Pe data de 15 august, românii sărbătoresc atât Adormirea Maicii Domnului, cât și Ziua Marinei.
Ziua Marinei a fost sărbătorită pentru prima dată în anul 1902, pe 15 august, fiind strâns legată de praznicul Sfintei Marii, considerată ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni. Evenimentul a fost marcat, la acea dată, în Portul Constanța, la bordul crucișătorului Elisabeta, în prezența ministrului de război, Dimitrie A. Sturdza, și a tuturor ofițerilor Diviziei de Mare.
Pe faleza Cazinoului au fost organizate atunci ample manifestări, spectacole în aer liber, precum și focuri de artificii. În perioada comunistă, manifestările de Ziua Marinei au dobândit accente propagandistice, care includeau conferințe despre semnificația zilei de 15 august, susținute de către ofițeri și propagandiști.
Semnificația creștină a sărbătorii a fost, de asemenea, înlocuită cu una mitologică: participarea zeului Neptun (stăpânul mărilor și al oceanelor și zeul fluviilor) în calitate de patron al întrecerilor și jocurilor marinărești. Începând cu 1990 s-a revenit la tradiția de a celebra Ziua Marinei odată cu sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (sau Sfânta Maria Mare), la data de 15 august.
Tradiții de Ziua Marinei 2023
Pe parcursul anilor s-a ținut cont de mai multe tradiții de Ziua Marinei Române, unele dintre ele mai populare, iar altele mai puțin. Iată câteva dintre cele mai interesante tradiții asociate zilei de 15 august:
- Lansarea unei coroane de flori – pentru a cinsti memoria eroilor marinari căzuți la datorie pentru patrie;
- Ridicarea pavilionului – un moment solemn al începerii ceremonialului militar specific zilelor de sărbătoare în Forțele Navale Române;
- Parada navală – care cuprinde nave de luptă fluviale ce execută exerciții demonstrative și nave civile cu diferite destinații;
- Sosirea lui Neptun – care declară deschise jocurile marinărești pe apă și dă botezul marinăresc.
Alte tradiții de Ziua Marinei includ: botezul marinarilor, diverse jocuri și întreceri marinărești, concursuri de bărci, concursuri de caiac-canoe și de înot, vânătoarea de rațe, demonstrații de sărituri în apă și de aruncare a colacului de salvare, vizitarea navelor de luptă, programe artistice, retragerea cu torțe și focuri de artificii.
Citește și: De ce i-a fost întreruptă slujba lui ÎPS Teodosie la Ziua Marinei? Primele explicații oficiale
Ziua Marinei 2023, programul ceremoniilor
Joi, 10 august 2023, echipajele Forțelor Navale Române s-au adunat pe Faleza Cazino pentru a face repetiții pentru Ziua Marinei. În 2023 are loc cea de-a 121-a aniversare a Zilei Marinei Române, care va fi sărbătorită în mai multe orașe din țară (Constanța, Mangalia, Brăila, Galați, Tulcea și București) printr-o serie de evenimente organizate de Statul Major al Forțelor Navale.
”Repetițiile se desfășoară în condiții de siguranță. Încercăm să armonizăm toate secvențele exercițiului și să intre toate structurile și toate elementele. Pe 15 august suntem convinși că zeul Neptun ne va da binecuvântarea și totul va decurge ca la carte”, a asigurat colonelul Corneliu Pavel, purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale Române.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de organizatorul manifestărilor (Forțele Navale Române), festivitatea va începe cu puțin înainte de ora 10:00, când va avea loc primirea persoanelor oficiale, urmată de ridicarea Pavilionului geacului şi a Marelui Pavoaz la bordul navelor militare, concomitent cu intonarea Imnului de Stat al României şi cu tragerea a 21 de salve de tun, conform tradiției marinărești.
După încheierea alocuțiunilor oficialilor și a serviciului religios, în apele mării vor fi lansate ancore de flori în memoria eroilor marinari, care își dorm somnul de veci în adâncurile apelor.
Din largul mării își va face apariția Zeul Neptun, printr-o poartă de apă, asigurată de remorcherele multifuncționale ”Vânjosul”, ”Vârtosul” și ”Voinicul”, pentru a da startul demonstrațiilor. Momentul va fi urmat de defilarea Navei-școală ”Mircea”, Ambasadorul Onorific al României pe mările și oceanele lumii.
”Inserția unor elemente de cercetare-diversiune, respingerea atacului aviației inamice, căutarea și atacul asupra unui submarin inamic, respingerea unui desant maritim, combaterea migrației ilegale pe mare și manevrarea elicopterului Puma Naval pentru apuntarea la bordul unei fregate sunt secvențele Exercițiului demonstrativ întrunit «Forțele Navale Române 2023», care va fi prezentat marți, 15 august, la Constanța”, notează navy.ro.
La finalul exercițiului, navele și aeronavele militare participante vor defila prin fața publicului de pe faleza din fața Comandamentului Flotei, iar partea oficială a evenimentului va fi încheiată de garda de onoare, care va continua cu defilarea velierelor și ambarcațiunilor civile, precum și cu acrobații aeriene. Totodată, publicul se va bucura de un mini-spectacol oferit de Muzica Militară a Forțelor Navale.