Vladimir Putin ar fi grav bolnav. Un ziarist britanic spune că are obrajii umflați „ca un hamster”

Elena Avramescu 18.07.2022, 13:56
Vladimir Putin ar fi grav bolnav. Un ziarist britanic spune că are obrajii umflați „ca un hamster”

Încă de când a început agresiunea Rusiei față de Ucraina, mai multe zvonuri cu privire la starea liderului de la Kremlin să apară. Astfel că pe rețelele de socializare au fost distribuite un număr mare de videoclipuri care par să-l arate pe Putin strângând de mese sau batându-și piciorul într-o manieră agitată, ceea ce unii au sugerat că indică o stare de sănătate proastă.

Liderul de la Kremlin ar fi „extrem de bolnav”, susține un ziarist britanic

Expertul în probleme rusești Fiona Hill, care a lucrat în trecut pentru mai multe administrații politice americane, a spus în luna martie că un amestec dintre un sentiment de urgență provocat de sănătatea sa, combinat cu factori personali, poate să fie cauza care a dus la decizia președintelui de a lansa o „operațiune specială”.

Până acum, Moscova a negat toate afirmațiile referitoare la sănătatea lui Putin. Însă jurnalistul John Sweeney, cel care a stat multă vreme în apropierea președintelui rus, spune că există foarte multe semne de întrebare cu privire la acesta. Astfel că în viitoarea sa carte, Killer in the Kremlin, Sweeney a sugerat că Putin și-ar fi putut distruge corpul prin utilizarea steroizilor.

„Este posibil ca Vladimir Putin să fi ajuns să se otrăvească cu droguri? Este. Nu este un om bun. Și asta ridică o întrebare. Vladimir Putin, știind că nu mai are mult de trăit, ne-ar ucide pe toți?”, a spus Sweeney pentru Newsweek.

Sweeney a ținut să mai adauge faptul că există semne reale de deteriorare a stării de sănătate a liderului de la Kremlin, pe care l-a întâlnit în 2014 când era extrem de suplu și chiar și l-a asemănat cu un dihor sau o reptilă, cu fața subțire, slabă, iar astăzi arată „ca un hamster, cu obrajii umpluți, deloc sănătos”, după cum afirmă britanicul.

Vladimir Putin
Probleme de sanatate pentru Vladimir Putin

La începutul acestui an, s-a tot vehiculat că Putin nu arată la fel de bine și că este destul de umflat la față.

„Știm că s-a plâns că are probleme cu spatele. Chiar dacă nu este ceva mai rău decât atât, s-ar putea ca el să ia doze mari de steroizi sau ar putea fi altceva”, relatează express.co.uk.

Aparent, toți cei cei care critică războiul din interiorul Kremlinului sunt de părere că presupusele probleme de sănătate ale lui Putin sunt singura șansă de a-l înlătura pe președinte din funcție și, prin urmare, posibil de a pune capăt conflictului în curs din Ucraina.

Oficialii spun că au simțit că nu-și pot exprima preocupările în mod direct lui Putin, deoarece că nu există „nicio șansă” de a-i dezlega mintea.

Există și câteva rapoarte care sugerează că Putin ar putea suferi de cancer, în special de un tip de cancer de sânge, însă acestea nu au fost confirmate iar în unele cazuri chiar au fost infirmate de Kremlin.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...