Viitorul SUV electric Kia va fi inspirat de Concept EV9. Compania promite o autonomie de peste 480 de kilometri

Bogdan Bârliga 23.11.2021, 17:17
Viitorul SUV electric Kia va fi inspirat de Concept EV9. Compania promite o autonomie de peste 480 de kilometri

Kia Concept EV9 a fost prezentat la Salonul Auto de la Los Angeles din acest an și prefigurează următorul model din gama electrificată a producătorului asiatic.

Concept EV9 introduce un nou limbaj de design și întruchipează angajamentul Kia față de soluțiile de mobilitate sustenabilă.

Platormă comună cu Hyundai

Kia Concept EV9 folosește platforma Electric Global Modular Platform (E-GMP) utilizată și pentru realizarea conceptului Hyundai Seven.

Viitorul SUV electric Kia va fi inspirat de Concept EV9. Compania promite o autonomie de peste 480 de kilometri

Kia susține că designul automobilului a fost inspirat din natură și pentru realizarea conceptului a folosit materiale reciclate. Țesătura pentru scaune este fabricată din sticle de plastic reciclate și fibre de lână reciclate, iar pentru alte elemente din interior a fost folosită pielea vegană.

Viitorul SUV electric Kia va fi inspirat de Concept EV9. Compania promite o autonomie de peste 480 de kilometri

Noul limbaj de design denumit „Opposites United” și lansat prin Concept EV9 va fi folosit pentru viitoarele modele ale mărcii.

Kia Concept EV9 măsoară 4.930 mm în lungime, 2.055 mm în lățime, 1.790 mm în înălțime și are un ampatament de 3.100 mm. SUV-ul oferă o autonomie de până la 482 de kilometri și dispune de tehnologie de încărcare ultra-rapidă. EV9 poate fi încărcat la o stație de 350 kW de la 10% la 80% în maxim 30 de minute.

Viitorul SUV electric Kia va fi inspirat de Concept EV9. Compania promite o autonomie de peste 480 de kilometri

Interior disponibil cu trei moduri de configurare

Kia Concept EV9  utilizează un display interactiv extins de 27 de inch pentru cerințele șoferului și pasagerilor, inclusiv media, controlul climatizării și funcțiile de confort.

Viitorul SUV electric Kia va fi inspirat de Concept EV9. Compania promite o autonomie de peste 480 de kilometri

Un mod activ este disponibil atunci când Concept EV9 este în mișcare, asigurându-se că șoferul are o experiență optimă de condus. Modul „Pause Mode” modifică aspectul interior prin rotirea scaunelor pentru a permite ocupanților așezați în primul rând și în al treilea rând să se poată privi unul cu celălalt. Scaunele din al doilea rând se pliază și devin o masă.

Prin modul staționar „Enjoy Mode” hayonul se deschide și toate scaunele sunt întoarse pentru a le oferi ocupanților o perspectivă completă.

Viitorul SUV electric Kia va fi inspirat de Concept EV9. Compania promite o autonomie de peste 480 de kilometri

Conceptul este dotat și cu un plafon panoramic extins, iar șinele de pe acoperiș sunt retractabile pentru a îmbunătăți eficiența aerodinamică. La acest ultim aspect contribuie și sistemul de monitorizare cu cameră video prin care se înlocuiesc oglinzile exterioare convenționale.

Zona grilei de aerisire a capotei integrează un panou solar care ajută la recuperarea unei părți din energia electrică pe care o folosește Concept EV9.

Ce modele electrice are în ofertă Kia

Mai multe modele electrice produse de Kia pot fi achziționate și în România. Cel mai accesibil model este Kia e-Soul dotat în versiunea de bază cu un motor electric de 136 CP și cu o autonomie estimată de 275 de kilometri, Prețul acestei versiuni începe de la 37.596 de euro.

În oferta Kia pentru România mai apar și modele full electrice e-Niro și EV6.

Urmăriți Impact.ro și pe
Bogdan Bârliga
Este editorul coordonator al secției Auto de pe Impact.ro. A început să lucreze în presă din anul 2002 și a experimentat mai multe domenii de activitate ( politic, social, economic) până...