Victor Ponta îl acuză pe Mihai Tudose de trădare! Acuzații grave

Raluca Juncu 04.11.2019, 12:53
Victor Ponta îl acuză pe Mihai Tudose de trădare!  Acuzații grave

Victor Ponta, fostul premier al României vine cu acuzații grave la adresa colegului său, Mihai Tudose, transmise pe pagina sa de Facebook. În ce context are loc lansarea acestor replici acide din partea liderului Pro România?

Liderul Pro România, Victor Ponta, a declarat duminică seară la postul de televiziune Digi24 că el a declarat de la început că își dorește să dea jos Guvernul condus de Viorica Dăncilă, dar că în același timp nu va vota guvernul propus de premierul desemnat Ludovic Orban și că acum devine „inamicul public nr.1” pentru că se ține de cuvânt, potrivit stiripesurse.ro.

Mihai Tudose, criticat aspru pentru poziția sa

Europarlamentarul și fostul premier, Mihai Tudose a lansat un apel în cadrul Pro România prin care a încercat să își convingă colegii să voteze pentru guvernul Orban. Totodată, el s-a consultat și cu membrii altor formațiuni politice cărora le-a spun să voteze pentru formarea guvernului propus, întrucât România se află într-un moment critic și are nevoie de un Guvern cu puteri depline.

Ce i-a transmis MIhai Tudose lui Victor Ponta, liderul Pro România? Foto: Facebook/Mihai Tudose

„Eu cred că noi, inclusiv Pro România, trebuie să gândim rațional, să avem Guvern. Noi am dat jos un Guvern și nu ne-am gândit ce punem în loc? Apropo de Pro România, păi noi spunem că suntem cu România și ea trage să moară. Trebuie să vedem care este interesul României, nu unul personal sau al unui grup de persoane. Nu ne place de Orban, bun, pot să înțeleg. Nu știu cât de bun sau rău va fi viitorul Guvern, dar orice este mai bun decât haosul de azi. Avem în tolbă o moțiune de cenzură care poate fi trecută în februarie, dacă nu ne convine de Orban, dar astăzi România are nevoie de un Guvern plin. De trei luni stăm tot cu interimari, totul este blocat. Suntem de Kafka!”, a transmis Mihai Tudose pentru stiripesurse.ro.

 

Victor Ponta îi dă replica lui Tudose

Fostul premier al României, Victor Ponta, îl acuză pe colegul său Mihai Tudose  de trădare și susține într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook că acesta ar fi negociat atât cu PSD cât și cu PNL. Președintele Pro România îl amenință cu excluderea pe Mihai Tudose, dar și pe ceilalți membri care nu respectă decizia partidului, subliniind că ”Mihai Tudose a descoperit acum grija față de guvernare” și că PRO România va merge mai departe însă ”fără vânzători”, potrivit antena3.ro

„Este corect sa nu votam un Guvern nelegitim, neprofesionist, instaurat cu metodele folosite de Traian Basescu in Decembrie 2009 – si care va genera un dezastru in 2020 exact cum a fost in 2010! Nu am votat Guvernul “Ciolos” si mi-am asumat toate riscurile – asa voi face si acum! ProRomania trebuie sa fie un proiect politic pe termen lung , cu adevarat modern si social democrat / nu voi lasa ca aceasta constructie sa fie folosita ca un vehicol de adus la Putere PNL si Ludovic Orban!. Chiar daca acum ProRomania este sub un atac total – vom rezista si vom fi mai buni si mai puternici!”, mai transmite fostul premier Victor Ponta.

Urmăriți Impact.ro și pe