Victor Pițurcă face dezvăluiri de ultimă oră. Cum funcționa, de fapt, afacerea cu măști din China

Beatrice Dumitru 01.02.2023, 15:30
Victor Pițurcă face dezvăluiri de ultimă oră. Cum funcționa, de fapt, afacerea cu măști din China

Victor Pițurcă, fostul selecționer al naționalei României, a oferit primele delarații după ce a fost reținut de DNA în dosarul măștilor de protecție neconforme furnizate spitalelor MApN. El a fost plasat sub control judiciar și azi s-a prezentat la sediul Poliției, conform protocolului, dar susține în continuare că este nevinovat.

Ce a spus Victor Piturcă despre dosarul în care este cercetat

PAV Green Energy SRL, firma implicată în dosar, care a livrat măștile neconforme spitalelor Ministerului Apărării, este a fiului antrenorului, Alexandru Pițurcă, iar Victor Pițurcă (66 ani), și-ar fi folosit influența pentru atribuirea contractului. Plasat sub control judiciar, fostul selecținoner s-a prezentat la sediul IPJ Ilfov, iar la plecare a stat de vorbă cu jurnaliștii, deși a spus că s-ar putea să aibă probleme din această cauză.

Victor Pițurcă a declarat că nu nu are nimic de-a face cu nicio afacere și că pe Gabriel Țuțu, directorul general al ROMARM, l-a cunoscut pentru că a vrut să îi vândă o fabrică de arme. Fostul selecționer a mai precizat că l-a văzut pe acesta o singură dată și a vorbit două propoziții cu el pe WhatsApp și că singura probă din dosar aste că a fost la șeful ROMARM în birou o jumătate de oră.

Victor Pițurcă face dezvăluiri de ultimă oră. Cum funcționa, de fapt, afacerea cu măști din China
Victor Piturcă a stat o noapte în arest.

„S-au scris atâtea bazaconii care n-au nimic comun cu adevărul. L-am văzut o singură dată în viața mea pe șeful de la MApN la el la birou. Cui să îi finanțez afacerea? Ce treabă am eu cu mașinăriile? Nu am nevoie de apărare. Nu am nicio legătură cu domnul Țuțu. L-am cunoscut prima dată fiind cu băiatul meu acolo și încă o persoană. Eu și fiul meu nu am vândut nicio mască, s-a ocupat o altă firmă. MApN a cumpărat de la firma care i-a dat aceste produse. Nu e firma mea, e firma băiatului meu. (…) Băiatul meu a vrut să intre în această afacere. După săptămâni am vrut și eu să cunosc niște oameni care i-au propus această afacere. Eu am cumpărat fosta fabrică de armament de la Filiași și am crezut că voi putea face o afacere. Voiam să vând această fabrică”, a declarat Victor Pițurcă.

Cum fucționa afacerea cu măști

Fiul lui Victor Pițurcă, Alex, a fost și el plasat sub control juduciar, deși procurorii DNA au cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile. Fostul selecționer a mai dezvăluit că și-a împrumut fiul cu bani pentru a cumpăra măștile din China, care au fost vândute MApN-ului și a susținut că acesta nu a comis nicio ilegalitate.

Era afacerea fiului meu, dar nimic care să îl facă cumpărător. Firma cu care s-a asociat fiul meu s-a ocupat de aducerea acestor produse din China. Această firmă cu care ne-am asociat a luat 40% din profit. De vânzarea produselor s-a ocupat o firmă care putea să facă această afacere, nu firma noastră. Nu am avut nimic de-a face cu aceste produse. Fiul meu nu a  intermediat nimic. Eu am trimis banii în firmă la Alex, el a plătit direct în China pentru produse. A intrat într-o afacere pe care acum o regret”, a adăugat Victor Pițurcă.

Fostul selecționer a mai spus că nu a semnat nimic din ce i-au prezentat procurorii, deoarece susține că este complet nevinovat și nu are nicio legătură cu această afacere. „Veți afla din acte care este adevărul. Eu dacă aș fi comis ceva aș fi spus adevărul”, a mai afirmatVictor Pițurcă, după ieșirea de la IPJ Ilfov.  El este singurul dintre principalii acuzați în acest dosar pentru care procurorii DNA nu au solicitat arestarea preventivă, ci doar control judiciar.

Gabriela Cristea se poate considera o norocoasă
Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...