Un viceprimar liberal din Banat a fost ridicat de Interpol pentru că era dat în urmărire internaţională de către Departamentul de Justiție al Statelor Unite ale Americii. Acesta era căutat pentru mai multe fapte comise în Louisiana, printre care și fraudă de un milion de dolari.
Dorin Racu, viceprimarul comunei Vărădia din județul Caraș-Severin, a fost ridicat de Interpol, fiind dat în urmărire internaţională de către Departamentul de Justiție al Statelor Unite ale Americii, Biroul Procurorului General din Louisiana, informează Radio România Reșița. Primarul localității a confirmat că polițiștii Interpol au ajuns vineri, 3 februarie, în comuna Vărădia.
El a fost arestat de Departamentul de Homeland Security pe data de 18 august 2014 pentru mai multe acuzații de fraudă online si prin telefon, dar, ulterior, a fost eliberat preventiv, potrivit Biroul Procurorului General din Louisiana. Acum, Dorin Racu era căutat pentru încălcarea condițiilor de eliberare preventivă, dar are și acuzații pe rol.
Dorin Racu şi alţii ar fi fraudat sute de victime din Louisiana şi din alte state americane cu peste un milion de dolari. Schema a fost realizată pe site-uri web de anunțuri clasificate, cum ar fi Craigslist și Ebay, iar alesul local era singurul fugar în acest caz.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Dorin Racu este străin ilegal și are legături cu sud-estul regiunii Louisiana, California și New York. Istoricul penal al lui Dorin Racu este format din: furt de identitate, deținere de bunuri furate, fals, spălare de bani și opunere de rezistenţă în fata unui ofițer”, mai precizează Biroul Procurorului General din Louisiana.
Dorin Racu a fost ales consilier din partea PNL în 2020, iar apoi a devenit viceprimar.
Interpol este o organizație internațională de cooperare a forțelor de poliție, creată în 1923 și numără 194 de state membre. Sediul organizației este în Lyon, Franța și are un buget anului de aproximativ 113 milioane de euro.