Municipalitatea a anunțat debutul unor lucrări de amploare la sistemul de termoficare din Capitală. Vestea bună este că în sfârșit vor fi modernizate 12 loturi de rețea până la finele anului 2024. Din păcate însă, ca și în cazul lucrărilor de reparații, locuitorii Bucureștiului vor trebui să îndure perioade de câteva zile sau chiar săptămâni fără apă caldă. Compania Termoenergetica a găsit și o soluție pentru a furniza apa caldă în anumite zone pe timpul lucrărilor. Impact.ro a stat de vorbă cu directorul companiei, Claudiu Crețu, care spune că soluția găsită se poate folosi doar în anumite zone.
În total este vorba despre 210 kilometri de rețea, lucrare împărțită în 25 de loturi, dintre care 12 șantiere vor fi închise până la finele anului viitor. Investiția este de 360 de milioane de euro, dintre care 100 de milioane vor fi asigurate de primărie din împrumuturi. Nicuşor Dan a mai precizat că în 2023 vor fi deschise simultan cele 12 şantiere, pe parcursul a două-trei luni. Pentru a asigura furnizarea apei calde se va apela la provizorate realizate suprateran, în paralel cu reţelele existente.
„Va fi o conductă provizorie care va asigura funcționalitatea apei calde în arealul respectiv. Va fi montată la suprafață, pentru a putea fi montată cât mai rapid, astfel încât să se poată lucra pe conducta magistrală. Evident va avea un diametru scăzut, doar pentru apa caldă, pentru a se putea lucra în perioada de vară. În perioada de iarnă este nevoie de conductele magistrale. Astfel de soluții funcționează de la câteva zeci, la câteva sute de blocuri, depinde de modalitatea în care sunt grupate, cum se montează aceste conducte.
Este o soluție care este tipică fiecărei lucrări în parte, în unele zone se poate în altele zone nu se poate, acolo unde se poate se fac aceste provizorate. Și până acum la șantierele mari s-a aplicat, vorbim de cele unde se lucrează toată vara. Nu vorbim de lucrări de reparații, unde se lucrează, cum am avut acum două săptămâni pe Ștefan cel Mare. Ne-ar fi luat două săptămâni să facem provizoratul.”, spune Claudiu Crețu.

Lotul de la Poarta Faur, deschis astăzi, este al doilea din cele 12 și are o lungime de 6 kilometri, dintre care 4 kilometri de conductă magistrală, iar 2 kilometri reprezintă racorduri. Termenul de realizare a lucrărilor este 12 luni, iar valoarea acestora este 30 de milioane de lei plus TVA.
Primarul Capitalei spune că s-au înregistrat întârzieri în demararea proiectului din cauză că firmele de construcții nu au avut încredere că Primăria are și fondurile necesare pentru a plăti lucrările. De asemenea, un prim lot, de 2 kilometri, va fi finalizat în acest an, restul, până la 25, urmând să fie gata până în 2026.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Pentru moment s-au semnat ordinele de începere pentru două din cele 12 loturi. Începând de săptămâna viitoare – cam două pe săptămână – vor fi emise autorizaţii de construire. După ce se emit autorizaţiile de construire se dă ordinul de începere, cam la două săptămâni. Deci toate aceste loturi vor începe efectiv în teren să funcţioneze în acest an şi toate vor fi finalizate până la sfârşitul anului viitor”, a spus Nicuşor Dan, informează Agerpres.
Directorul Termoenergetica spune că este foarte important să se realizeze aceste lucrări care vor schimba calitatea serviciilor oferite de companie. În ceea ce privește provizoratul, mai depinde și de condițiile din zona unde se lucrează, nu toate cartierele permit soluții alternative.
„Când ai un șantier care durează 5-6 luni, pe toată perioada de vară, sau 4 luni, se poate face acest provizorat tocmai pentru a putea da apă caldă cât mai mult. Fiecare punct termic sau fiecare zonă are specificul ei. Depinde dacă poate fi alimentată pe o altă conductă, în unele zone se poate, în unele nu. Depinde de perioada în care CET-urile sunt în revizie, sunt mai mulți factori care influențează modalitatea de funcționare a sistemului în perioada de vară. Nu aș putea să vă spun acum cu certitudine într-o anumită zonă dacă da sau nu.
Ce este important este că se lucrează, se fac aceste investiții în magistrale și va fi din ce în ce mai bine. Pe magistrale se poate lucra doar până la 1 octombrie, ulterior trecem pe încălzire și apoi avem nevoie de magistrale.”, mai spune Claudiu Crețu.
Și pentru traficul din zonele de șantiere se vor lua măsuri, anunță municipalitatea. S-a agreat împreună cu Brigada de Poliție Rutieră și Comisia de Circulație un plan de alternare a tronsoanelor pe care se lucrează astfel încât circulația să nu fie perturbată.