Vestea pe care toată planeta o aștepta. Când ar putea să fie disponibil vaccinul anti-COVID 19

Coronavirusul a fost creat in laborator

Pandemia cu Covid-19 a afectat toate țările la nivel global, iar descoperirea unui vaccin este așteptată de multă vreme de către milioane de oameni. În prezent s-au făcut multe promisiuni cu privire la dezvoltarea vaccinului până la sfârșitul anului, iar președintele Americii a venit acum cu o veste mult așteptată.

Când poate apărea vaccinul anti Covid-19

Donald Trump a vorbit recent despre când ar putea fi gata vaccinul împotriva noului tip de virus. Președintele Statelor Unite este optimist în această privință, iar astfel a dat asigurări că acesta va fi disponibil în viitorul apropiat. „Suntem foarte aproape de un vaccin”, a spus acesta în timpul unei sesiuni de întrebări organizată la o primărie, unde se aflau alegători din Pennsylvania. Donald Trump a adăugat și faptul că vaccinul ar trebui să fie gata în trei sau patru săptămâni.

Totodată, democrații au fost vizibil îngrijorați de promisiunile făcute de președinte. Aceștia consideră că pune prea multă presiune asupra cadrelor sanitare și specialiștilor pentru aprobarea unui vaccin cât mai rapid, respectiv până pe 3 noiembrie, atunci când vor fi și alegerile prezidențiale.

Anthony Faucy, Directorul American de Boli Infecțioase, a precizat că aprobarea vaccinului se va face cel mai probabil la sfârșitul anului. Jurnaliștii de la ABC News l-au întrebat pe Trump și  despre motivele sale pentru a minimiza gravitatea pandemiei de coronavirus, la care el a răspuns: „Nu am minimizat-o. De fapt, în multe lucruri, am exagerat importanța sa în ceea ce privește acțiunile întreprinse”.

Vestea pe care toată planeta o aștepta

Sursă Foto: AP Photo/Evan Vucci

Donald Trump, decizii dificile

Președintele Statelor Unite a mărturisit că a cerut guvernelor să ia decizii dificile cu privire la protejarea celor mai vulnerabile persoane și pentru a ține elevii în școli. Acest lucru înseamnă însă acceptarea sacrificiilor inevitabile provocate de pandemie. Amintim că america are cele mai multe cazuri înregistrate cu coronavirus, ajungând aproape la 6,7 milioane, iar decesele aproape ating cifra de 200.000. Dar nici la nivelul Europei lucrurile nu stau foarte bine.

„Europa intră într-un sezon în care oamenii vor începe să se întoarcă în spațiile interioare. Presiunea infecției va crește” a declarat directorul OMS pentru situații de urgență, Michael Ryan.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI