Veste cruntă pentru cei care stau la bloc. Anunțul a fost făcut de Nicușor Dan

Stan Filon 09.05.2023, 16:39
Veste cruntă pentru cei care stau la bloc. Anunțul a fost făcut de Nicușor Dan

Veste cruntă pentru bucureștenii care stau la bloc! Primarul Nicușor Dan a constatat și el, la fel ca jumătate din populația Capitalei, că din nou nu mai curge apă caldă la robinet. De vină este o nouă avarie apărută la rețeaua de termoficare.

Veste cruntă pentru cei care stau la bloc

Așadar, bucureștenii se confruntă cu un nou episod din drama termoficării. O nouă avarie la rețea a lăsat fără apă caldă locuitorii din sectoarele 2,3 și 4, ceea ce reprezintă jumătate din populația Bucureștiului. În plus, două din cele paturi CET-uri se află în revizie. Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan a vorbit despre această problemă.

„Sistemul de termoficare are două componente, producţia şi transportul. Ministerul Energiei se ocupă prin Elcen de producţie, noi ne ocupăm de transport. Pentru că instalaţia este veche, în cursul verii cele 4 mari CET-uri intră în revizie. În momentul ăsta sunt două din patru în revizie şi ar fi trebuit să funcţionăm cu două, cea din vest şi cea din sud. Din păcate, la CET Sud a apărut o avarie care durează cam de o săptămână şi din cauza asta ei au nişte cazane mai mici care furnizează cât de cât apă caldă, dar mult mai puţin decât ar furniza centrala în regim normal (…) Tot ce înseamnă Sectorul 2, 3, 4, ceea ce înseamnă 50 la sută din populaţie suferă de lipsa apei calde. Au remediat şi acum a apărut o nouă avarie, speranţa e că într-o zi, două, se remediază. În intervalul aprilie-octombrie trebuie ca cele 4 CET-uri să îşi facă reviziile”, a declarat Nicuşor Dan citat de News.ro.

Veste crunta pentru cei care stau la bloc
Veste crunta pentru cei care stau la bloc

Încep alte 12 șantiere în București

Nicuşor Dan s-a referit şi la şantierele din Bucureşti, unde se lucrează pentru repararea reţelei de termoficare. Sunt deja trei și vor mai fi începute alte 12.

„Continuăm trei şantiere pe care le-am început anul trecut: Ferentari, pe care o să-l şi terminăm după doi ani de când l-am început, e un şantier la Orăşelul Copiilor şi mai avem un şantier în Pantelimon. Astea se vor termina anul ăsta. Apoi avem vreo 12 şantiere pe care le finanţăm din fonduri europene, din POIM. Din cei 200 de kilometri îi începem… s-au semnat contracte la finele anului trecut, s-a făcut proiectarea şi acum, din iunie, lucrările vor începe în 12 şantiere. Mai e un şantier special finanţat cu bani de la Ministerul Dezvoltării, care e pe bulevardul Timişoara. În Sectorul 6 tot timpul sunt probleme şi lucrarea asta e importantă. Şi în afară de asta mai sunt câteva… Compania noastră, Termoenergetica, face lucrări de reparaţii pe magistrale cu firme cu care este în contract. Acestea sunt toate lucrările care vor fi în acest interval, până în octombrie”, a precizat edilul.

Mai puțină apă caldă pierdută în rețea

Nicușor Dan a venit și cu o veste ceva mai bună. S-a pierdut mai puțină apă caldă decât în anii trecuți. Se pare că iarna care tocmai ce a trecut a fost mai bună, din punct de vedere al termificării, față de precedenta. Primarul General spune că lucrurile încep să se miște și că se poate vedea asta cu ochiul liber.

„Noi deja în iarna care a trecut am stat mai bine decât în iarna care a fost înainte şi asta o zic şi oamenii. Pe de altă parte, sunt şi cifre care ne spun că am pierdut mai puţină apă caldă. Asta înseamnă că presiunea a fost mai mare şi căldura a ajuns la toată lumea. Am avut cea mai geroasă iarnă, a fost luna februarie şi a fost o perioadă importantă din luna februarie în care nu au fost probleme cu sistemul de încălzire. A folosit foarte mult şi centrala pe care am pus-o în Titan. Suntem mai bine. N-o să mai fie această problemă când atât noi o să reparăm acele zone sensibile, cât şi Elcenul, cu bani europeni din fondul de modernizare, o să-şi modernizeze centralele de producţie. Din punct de vedere financiar situaţia e stabilă şi putem să facem planuri să accesăm fonduri europene”, a concluzionat Nicuşor Dan.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...