Vedeta PRO TV care a văzut moartea cu ochii. A fost la un pas de înec și a rămas cu traume: „M-a salvat tatăl meu!” VIDEO EXCLUSIV

Andreea Archip 30.05.2023, 15:25

Amalia Enache, prezentatoarea știrilor Pro TV, a trecut prin clipe de groază în copilărie, când a fost la un pas de înec. În interviul exclusiv acordat pentru Impact.ro, vedeta ne-a mărturisit că a fost luată de un vârtej într-un râu de munte și că a avut noroc cu tatăl ei, care a salvat-o. În urma acestui incident, Amalia a rămas cu fobie de apă. Nu înoată, dar îi place să se bălăcească, condiția fiind ca întotdeauna să atingă cu tălpile pământul.

Amalia Enache, despre fricile de care s-a lovit în viață

Deși astăzi se numără printre cele mai apreciate prezentatoare de știri, Amalia Enache ne-a povestit că, la începutul carierei, avea emoții când trebuia să vorbească în public, teamă pe care a învins-o cu brio.

De-a lungul timpului, ce frici ai avut?

„Am avut destule frici, dintre care una rămâne cu mine și anume frica de apă. Eu nu înot și nici nu intenționez să înot. E o frică pe care nu vreau să o înving”, a mărturisit vedeta.

Ai fost vreodată la un pas de înec?

„Da, am avut un incident în copilărie și de atunci am înghițit suficientă apă, încât să nu vreau să mi se mai întâmple asta. Foarte mulți oameni din jurul meu mi-au zis că ar trebui să depășesc asta. Prefer să mă bălăcesc, îmi place foarte mult apa câtă vreme pământul sau fundul piscinei este foarte aproape de tălpile mele. Când lucrurile sunt îndepărtate, nu mai este pentru mine genul acela de experiență. Câtă vreme nu înoți mai departe decât până unde apa îți vine doar până la gât, nu se consideră că știi să înoți.”, a mai spus Amalia Enache.

Amalia Enache: “Aveam 8 ani, m-a salvat tatăl meu, dar am înghițit suficientă apă”

Ce vârstă aveai când s-a întâmplat acel incident? Cine te-a salvat?

„Aveam 8 ani, m-a salvat tatăl meu, dar am înghițit suficientă apă, încât să fie cu adevărat o amintire absolut de la limita vieții”, a povestit Amalia cu groază.

Bine că a fost pe fază tatăl tău.

„El a încercat imediat, pentru că mă prinsese un vârtej într-un râu de munte. A îercat imediat să mă scoată, doar că eu eram deja panicată și îl împingeam și pe el la fund. Și de asta am apucat să înghit foarte multă apă și îmi amintesc toată povestea, cât de greu mi-am recuperat de fapt respirația și am rămas cu o mare fobie de apă. În schimb nu le am pe celelalte. Nu am nicio problemă cu înălțimea, nu am nicio problemă cu întunericul.”, a mai mărturisit Amalia.

Dar teama de avion există?

„Absolut deloc. Am zburat peste Triunghiul Bermudelor dus întors New York – Puerto Rico pe niște turbulențe astfel încât stewardesa nu se putea ridica să dea un pahar cu apă, am dormit tot drumul. Deci nu, mă mai trezeam din când în când, toți inclusiv cu cine eram eu mi-a zis: nu se poate așa ceva!

Toată lumea era înspăimântată. Păi și ce să fac? M-am culcat, m-am trezit, mă mai scutura așa. Îți dai seama că am avut tot felul de zboruri și zboruri foarte lungi. Eu iau turbulențele astea ca pe niște gropi în asfalt și știu că o să trecem de ele și mergem mai departe. Nu am frica asta.”, a mai spus Amalia pentru impact.ro.

Amalia Enache: “Principala frică pe care am învins-o cred că a fost aceea de vorbit în public”

Dar frici pe care le-ai învins?

„Probabil că principala frică pe care am învins-o cred că a fost aceea de vorbit în public. Cred că a fost pentru că vin din școala românească, care te ține foarte mult în bancă și în poziție de ascultare, în care taci și asculți pe profesori ce au ei să-ți spună. Nimeni nu ne pregătește în școala românească, nu știu cum mai sunt acum lucrurile, dar, pe vremea mea, nu te pregătea să și iei tu cuvântul în fața celorlalți.

Ieșită direct de pe băncile școlii românești din poziția de ascultare, am fost nevoită să trec în fața camerei și să le vorbesc oamenilor. Și am lucrat eu cu mine să-mi depășesc frica asta. Foarte mulți ani la începutul carierei mele am avut emoții foarte mari, dar îmi doream să fac asta și am reușit să depășesc frica asta.”, a spus, în încheiere, vedeta.

Video: Daniel Bălan

Urmăriți Impact.ro și pe