Valter Roman și tenebroasa lui carieră de politruc. Și-a dorit un stat independent în Transilvania și a fost general fără o zi de armată

Valter Roman, pe numele său adevărat Ernest Neulander, s-a născut la 7 octombrie 1913, la periferia Oradei într-o familie de evrei mic-burghezi, după cum era ordinea socială stabilită de comunişti. Părinţii lui erau angajați la o bancă din oraş. Destinul său politic îl apropie, fiind sedus iremediabil, de mişcarea comunistă încă de când era în liceu.

„De la vârsta de 15 ani, am făcut parte din organizaţia „Şcolarul Roşu”, condusă de Partid. Nu împlinisem 18 ani când am fost numit, la 8 mai 1931, membru în rândurile lui.

Aceasta s-a întâmplat la Brno în Cehoslovacia, unde mi-am făcut studiile. Pe lângă muncile în sânul Partidului Cehoslovac, lucram şi pe linia organizaţiei revoluţionare a studenţilor străini-secţia română“, scrie Valter Roman în autobiografia din aprilie 1955.

General la 35 de ani fără o zi de stagiu militar

În România, Valter Roman avea imaginea legendară nu doar a unui militar de carieră, ci a unui adevărat erou pe câmpul de luptă. Participase la războiul civil din Spania, unde se înrolase voluntar, se înscrisese tot de bună voie în Armata Sovietică, apoi ajutase cu zel la formarea celei de-a doua divizii de militari, foşti prizonieri de război pe teritoriul sovietic, „Horea, Cloşca şi Crişan“.

El ajunsese chiar locţiitor politic al Şefului Marelui Stat Major al Armatei. Cel puțin straniu, prin faptul că nu a făcut nici măcar o zi de stagiu militar.

Ajunge în România cu divizia abia în 1945, după ce războiul luase sfârșit. Este numit şeful Direcţiei de Propagandă din Inspectoratul General al Armatei pentru Educaţie, Cultură şi Propagandă.

Impact.ro

Imaginile indecente cu Elena Udrea au scăpat pe internet! Doar iubitul o mai vede AȘA...

Impact.ro

După această imagine, a urmat un DEZASTRU! Finalul depășește orice imaginație FOTO

Funcţia sa avea însă puţine lucruri în comun cu educaţia. Istoricul militar Florin Şperlea nota: „În 1948, este cel care controlează toate tipăriturile din Armata Română.

Inspectoratul are o structură cu un aparat de informaţii, dar şi una structură care gândeşte programe de propagandă pentru îndoctrinarea soldaţilor.

Valter Roman era mult mai util prin experienţa sa jurnalistică la controlarea tipăriturilor. Iar armata comunistă avea o mulţime de tipărituri. De exemplu, în noiembrie 1946, „Glasul Armatei” avea aproximativ 300.000 de exemplare în fiecare zi“.

Cariera sa de politruc militar coincide cu avansarea în grad. În 1946 devine locotenent-colonel, iar în 1948-general. La doar 35 de ani. În 1951 devine membru al CC al PCR și ministru al Poștelor și Telecomunicațiilor, până în ianuarie 1953, când a fost înlăturat odată cu mazilirea grupului Luca-Pauker-Georgescu. Din 1954 până la moarte a fost director al Editurii Politice, susținând mereu că a fost marginalizat de regim.

Istoricul sovietic T.M. Islamov, a publicat documente care dovedesc că Valter Roman „ar fi pledat în fața membrilor Comisiei Litvinov în favoarea înființării statului independent Transilvania, sub girul marilor puteri Uniunea Sovietică, Statele Unite ale Americii și Marea Britanie”.

Fiul său, Petre Roman, contesta spusele istoricului menționat, afirmând că tatăl lui ar fi susținut rămânerea Transilvaniei ca provincie a României.

Documente recente demonstreaza că Valter Roman a avut un rol important în complotul K.G.B.-P.M.R. care avea drept scop arestarea guvernului Imre Nagy, după Revoluția ungară din 1956 de la Budapesta.

După ce membrii guvernului Nagy au fost reținuți ilegal pe teritoriul țării noastre, într-un complex de vile de la Călimanesti, aceștia au fost aduși la Bucuresti și cazați într-o construcție ce a aparținut Misiunii Militare Germane în Romania între 1940-1944 de lângă lacul Snagov.

Ulterior, Imre Nagy a fost transferat după doi ani în Ungaria, unde a fost judecat în 1958, condamnat la moarte și executat de noua conducere prosovietică a Ungariei.

Din Valter, Walter

Avea să plece la Brno, apoi la Paris unde l-a întâlnit pe Tito, comunistul croat responsabil cu organizarea Brigăzilor Internaționale. Pur și simplu impresionat de calmul impunător al lui Tito, a împrumutat de la iugoslav numele de război, Walter.

Din acel moment a devenit Walter Roman, o bizară combinație de nume ce l-a făcut o întruchipare a armatei supranaționale de comisari a Cominternului.

În această țară iberică, s-a căsătorit cu o fată spaniolă, pact pe care l-a semnat cu națiunea cu care ajunsese să se identifice în acea continuă fugă de rădăcini.

Au avut doi copii, ambii născuți în Rusia, după încheierea Războiului Civil şi adoptarea de către Walter a cetăţeniei sovietice. La Moscova a lucrat pentru întâia oară printre comuniștii maghiari, la sfârșitul anilor 30 și începutul anilor 40.

A primit un apartament la Hotel Lux, unde a cunoscut-o pe Hortensia, o comunistă spaniolă căsătorită cu un activist important apropiat de Dolores Ibarruri, viitorul prim-ministru spaniol.

Aceasta a fost una dintre poveștile romantice ale politrucului. Walter și Hortensia și-au părăsit soții. Walter a adoptat copiii Hortensiei (Mirela și Raul) și a întemeiat o nouă familie.

Împreună, în România postbelică, au mai avut doi copii: Pedro și Carmen. După revoluția din decembrie 1989 și execuția lui Ceaușescu în ziua de Crăciun, Pedro (Petre) avea să devină premier al țării.
Prietenia cu Gheorghiu-Dej

Walter s-a întors în România în 1944 cu o divizie organizată de sovietici de prizonieri de război români. În timpul conflagrației, a fost șeful postului de radio în limba română al Cominternului, „România liberă”.

A fost cel mai apropiat colaborator al Anei Pauker (Hannah Rabinsohn), supranumită “Stalin de fier” a comunismului românesc, pe care a venerat-o și a cultivat-o cu o smerenie desăvârșită.

Ca și alți supraviețuitori ai Cominternului, Ana și Walter erau puternici pentru că tăceau. Odată ajuns în România, Walter a devenit unul dintre cei mai activi ofițeri politici.

A stabilit relații de prietenie cu liderul partidului Gheorghiu-Dej, un ipocrit desăvârșit, cu o brumă de cultură, dar cu un extraordinar instinct de putere.

Însă cariera lui Roman s-a apropiat de un sfârșit primejdios în 1949, când fostul său prieten Laszlo Rajk, născut tot în Ardeal, a fost spânzurat la Budapesta ca spion troțkit și titoist.

Walter și Hortensia au fost puși sub arest la domiciliu și s-a dispus o căutare a probelor care să-l incrimineze tocmai la ordinul Anei Pauker. Walter a încercat să discute cu ea, să o asigure pe înflăcărata militantă stalinistă că nu împărtășise niciodată planuri atroce. Era izolat și descurajat.

Se gândea chiar la sinucidere. A scris o sumedenie de scrisori în care îi implora pe Dej și pe Ana să-i dea șansa să arate că, indiferent de greșelile lui, era un soldat dedicat partidului.

A încercat să se apropie de legătura sa sovietică, dar valul de antisemitism din ultimii ani ai lui Stalin l-a făcut Walter indezirabil și compromițător pentru consilierii sovietici. I s-a pregătit un proces.

Salvatoarea ipocrizie

Norocul i-a surâs în iunie 1952, când Pauker și-a pierdut locul în Biroul Politic și a fost acuzată de deviaționism împotriva partidului. Walter știa că pericolul lui s-a încheiat.

Acum îi putea oferi lui Dej și clicei sale argument demolatoare împotriva celei destituite. El, adevăratul comunist, fusese victima intrigilor infame ale Anei.

Ura ei împotriva lui era într-adevăr dovada planului acesteia de defăimare pentru toți revoluționarii care fuseseră conștienți de înclinațiile sale sioniste. Walter a fost reinstalat în partid și a devenit un propagandist zelos al cultului lui Dej.

A trebuit să-și plătească stăpânul pentru că l-a salvat. Și a făcut-o folosindu-și toate legăturile sovietice pentru a-i convinge pe ruși că Dej era total și necondiționat de partea lor partea lor.

În calitate de fost colaborator al poliției secrete, Walter putea să vorbească direct cu rușii și să le influențeze deciziile. Îl cunoștea și pe Janos Kadar, viitorul președinte, pe care l-a întâlnit și cu care a aranjat o regenerare a partidului comunist, sub un nou nume și cu noi lideri.

De la un regim comunist la altul

Anii au trecut, Dej a murit în martie 1965, Ceauşescu a venit la putere, însă Walter a rămas în Comitetul Central, mereu fidel conducătorului, întotdeauna gata să slujească unicului său crez, comunismul.

A murit în 1983, se pare ca urmare a unei hemoragii provocate de o intervenție chirurgicală nerecomandată. Medicii francezi care știau despre cancerul lui s-au opus unui astfel de tratament, dar doctorii români au decis altfel.

Asta i-a scris Petre lui Ceaușescu într-o scrisoare vehementă în care susținea că tatăl său a fost ucis în mod conștient. Ceaușescu a ordonat o anchetă specială și concluziile au fost că Walter fusese într-adevăr victima unei malpraxis medical. Ceauşescu a dat ordin să fie pedepsit chirurgul şi să interzică orice pomenire despre caz membrilor familiei lui Walter.