Uniți în fața unei boli necruțătoare. Un fost secund al lui Luis Enrique, în vizită la un fotbalist român care a jucat la Poli Timișoara și la Dinamo

Sorin Barbu 14.02.2022, 15:03
Uniți în fața unei boli necruțătoare. Un fost secund al lui Luis Enrique, în vizită la un fotbalist român care a jucat la Poli Timișoara și la Dinamo

Momente emoționante în Spania. Jurnaliștii de la „La Nueva España” au organizat o întâlnire între spaniolul Juan Carlos Unzue și românul Marcel Sabou. Cei doi suferă de o maladie îngrozitoare: scleroza laterală amiotrofică (SLA), o maladie neurodegenerativă progresivă.

Juan Carlos Unzue l-a vizitat pe românul Marcel Sabou

Scleroza laterală amiotrofică este o boală ce implică „moartea neuronilor”. Nu există un leac pentru ea, ci doar un medicament care mărește puțin speranța de viață. Cei care suferă de așa ceva au mari probleme să vorbească și să mănânce și respiră cu mare greutate. Cei mai mulți mor din cauza insuficienței respiratorii. Sau, așa cum mai spun medicii, „corpul lor uită să mai respire”.

De această boală suferă și românul Marcel Sabou, fost jucător la Poli Timișoara și Dinamo, pe care jurnaliștii de la „La Nueva España” l-au ajutat să primească vizita lui Juan Carlos Unzue, acasă, în orașul Gijon.

Fostul antrenor spaniol a fost secundul lui Luis Enrique și suferă de acceași boală. La el lucrurile nu sunt la fel de grave. Primele simptome au apărut acum cinci ani, iar diagnosticul l-a primit acum doi ani și jumătate. Unzue poate să conducă, așa că a venit la volanul mașinii sale să-și viziteze și să-și încurajeze fostul adversar, la inițiativa jurnaliștilor de la „La Nueva España”. Soția i-a fost alături, pe scaunul din dreapta.

El a povestit că își poate mișca brațele și mâinile și poate comunica., iar asta îi oferă doză de optimism. Știe că nu există tratament, dar încă mai speră la o minune.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

„În ciuda a tot ce se întâmplă, în ciuda durității bolii, a obstacolelor cu care ne confruntăm, a suferinței, viața continuă să fie frumoasă, eu sunt încă fericit. Mereu am zis că am avut o viață plină. Așa spun și acum, și acum viața mea e frumoasă.

Boala mi-a luat multe lucruri, dar mi-a dat și ocazia să cunosc oameni minunați. Fără să fi fost afectat de această boală, de exemplu, nu aș fi fost azi aici cu voi. Nu aș fi trăit experiența asta fantastic”, a spus Unzue.

Marcel Sabou și-a pierdut orice speranță

Sabou a fost diagnosticat cu SLA în anul 2013. El comunică foarte greu, cu ajutorul unor cuvinte scurte și cu al unor sunete. Soția și copiii i-au fost alături în această încercare și nu mai cred în minuni, deși aud mereu că se fac eforturi pentru a se găsi un tratament.

„Această boală nu prezintă interes pentru a fi diagnosticată”, spune fostul jucător român.

„Nu știu dacă noi o să mai avem timp… dar sper din suflet să avanseze studiile, să se găsească un tratament. Sper ca, în viitor, alte familii să nu mai treacă prin atâta suferință prin cât am trecut noi”, spune Liliana Sabou.

Soția lui Sabou a avut un moment în care a fost cuprinsă de lacrimi, după atâția ani de suferință, deznădejde și nopți îndurerate.

„Uneori, simt că-mi cade casa în cap, știi? Seamănă un pic cu o închisoare”, spune, gâtuită de emoție, soția lui Sabou.

Marcel Sabou s-a născut în anul 1965 și a jucat la Poli Timișoara, Dinamo, Real Madrid Castilla, Tenerife, Santander, Gijon și Chaves.

Unzue a fost portar și a jucat la Osasuna, Barcelona, Sevilla și Tenerife și Real Oviedo. A fost în două rânduri antrenor cu portarii la FC Barcelona, antrenor principal la Numacia, Celta și Girona. A fost antrenor secund la FC Barcelona și la Celta Vigo, unde a lucrat cu Luis Enrique.

SURSA FOTO: „La Nueva España”

Urmăriți Impact.ro și pe