Unde poți să-ți faci pașaportul dacă nu te poți programa când ai nevoie în București

Emanuela Pană, Cristi Ionică 27.06.2021, 17:20
Unde poți să-ți faci pașaportul dacă nu te poți programa când ai nevoie în București

Pentru a călători în țările membre UE, cetățenii români au nevoie doar de actul de identitate, însă, pentru a ieși din spațiul european, este nevoie de pașaport. În 2021, obținerea documentului de călătorie nu mai este deloc complicată, iar cel mai simplu mod de a te programa este online. Totuși, unde poți să-ți faci pașaportul, dacă în București nu te poți programa când ai nevoie.

Unde poți să-ți faci pașaportul dacă nu reușești la timp în București

După cum bine se știe, în spațiul european, cetățenii români pot călători pe baza actului de identitate, însă pentru a vizita alte state aflate în afara UE, cum a devenit de curând Marea Britanie, este necesar pașaportul. Cei ce-și doresc să viziteze acest stat vor putea călători doar cu buletinul până pe 30 septembrie 2021, dată la care călătoriile în această ţară vor fi posibile doar cu paşaportul. Reamintim că Mare Britanie a ieșit oficial din UE la 1 ianuarie 2021.

Revenind la subiectul articolului de față, pentru a obține rapid un pașaport în 2021, trebuie să știi ce acte sunt necesare, ce taxe ai de plătit și cum te programezi pentru pașaport. Dacă vrei să scapi de statul la cozi, îți sugerăm să îți faci programare online. Totuși, ce faci în cazul în care locuiești în București, dar nu te poți programa în timp util pentru pașaport?

Ei bine, trebuie să știi că mai ai o șansă, iar aceasta constă în faptul că poți merge în alte orașe din apropierea Bucureștiului pentru a-ți face pașaport.

Actele necesare și procedura

Pentru a obține pașaportul în 2021, tot ce trebuie să faci este să accesezi site-ul Direcției Generale de Pașapoarte (DGP), unde vei completa numele, prenumele, numărul de telefon, adresa de e-mail, tipul de pașaport pe care ți-l dorești, numărul de persoane, locația, data și ora.

În ceea ce privește actele necesare pentru obținerea pașaportului, vei avea nevoie de:

  • cartea de identitate în original;
  • documentul/chitanța care face dovada achitării taxei pentru pașaport;
  • paşaportul anterior, dacă acesta există.

În cazul copiilor care nu au împlinit vârsta de 14 ani (deci nu au buletin), lista cu acetele necesare este puțin mai lungă. Așadar, pentru eliberarea pașaportului simplu electronic sau simplu temporar în cazul copiilor mai mici de 14 ani sunt necesare următoarele acte:

  • certificatul de naştere al copilului, în original;
  • actele de identitate ale părinţilor sau al unuia dintre părinţi, al reprezentantului legal sau, după caz, al persoanei împuternicite, în original;
  • dovada achitării taxelor pentru paşaport, completate pe numele minorului, în original;
  • paşaportul anterior al minorului, dacă acesta există;
  • în situaţia în care cererea pentru eliberarea paşaportului simplu electronic este formulată de un singur părinte, aceasta trebuie însoţită și de o procură de împuternicire din partea celuilalt părinte sau alte acte, după caz.

Citește și: Tot ce trebuie să ştii despre paşaportul COVID. De când devine, de fapt, obligatoriu şi ce valabilitate va avea pentru persoanele care au trecut prin boală

Cât sunt taxele pentru pașaport în 2021

Menționăm că taxele pentru obținerea pașaportului pot varia în funcție de tipul de pașaport dorit (pașaport simplu electronic sau pașaport simplu temporar), dar și de vârsta persoanei căreia îi va fi eliberat pașaportul.

Unde poți să-ți faci pașaportul dacă nu te poți programa când ai nevoie în Capitală
Unde poți să-ți faci pașaportul dacă nu te poți programa când ai nevoie în Capitală
  • Pentru pașaportul simplu electronic, taxele sunt de 258 de lei – pentru persoanele cu vârstă peste 12 ani, respectiv 234 de lei – pentru persoanele cu vârsta sub 12 ani;
  • Pentru pașaportul simplu temporar, taxa unică este de 96 de lei, indiferent de vârstă.

Unde se plătesc taxele pentru pașaport

Începând cu data de 7 septembrie 2020, taxa pentru eliberarea pașaportului se poate achita:

  • la casieriile unităţilor CEC Bank, precum şi la staţiile de plată Selfpay ale CEC Bank;
  • online, prin platforma de plăţi virtuale ghiseul.ro.

Unde îți poți face pașaportul în București

În ceea ce privește locațiile, ai posibilitatea de a alege între următoarele două:

  • București – Park Lake – Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte București: str. Liviu Rebreanu, nr. 4, sector 3, et. 1 (în centrul commercial Park Lake)
  • București – Plaza – Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte București: B-dul. Timișoara, nr. 26, sector 6, Plaza România.
Urmăriți Impact.ro și pe
Emanuela Pană
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, Emanuela Pană s-a alăturat echipei Impact în anul 2020, din dorința de a fi...