Un student român a inventat pantoful la care poți încărca telefonul

Corina Oprea 05.06.2023, 15:20

Un tânăr din Cluj Napoca a dat frâu imaginației și a realizat un proiect cu care speră să revoluționeze știința. Tânărul s-a gândit că cea mai mare problemă pe care o are omenirea este bateria telefonului, care niciodată nu e suficientă, așa că a inventat pantofii cu care poți încărca mobilul tău.

Pantofii care au revoluționat știința

Un student din Cluj-Napoca a inventat pantofii cu ajutorul cărora se poate încărca un telefon mobil. Acesta a prezentat interesanta invenție la Un concurs organizat la Cluj Napoca. Se numește „Internet of Things Student Challenge” și este destinat viitorilor ingineri, care vor să își demonstreze abilitățile și să revoluționeze cu invențiile sale.

„Este o compeţie care încearcă să scoată în evidenţă calităţile lor de viitori ingineri. Asta înseamnă să producă nişte obiecte pornind de la acest principiu de Internet of Things pe care toată lumea îl scoate în evidenţă în acest moment”, a afirmat prof. Liviu Miclea, decan al Facultății de Automatică a Universității Tehnice din Cluj-Napoca, conform Observator.

Competiția a fost râvnită de mulți si organizată de Departamentul de Automatică al Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca. În finală au ajuns 25 de studenți, care au sperat să șocheze cu lucrările lor. Printre finaliști s-a numărat și pantoful care îți încarcă telefonul în timp ce mergi. Mai exact, are înăuntru un dispozitiv ce produce energie prin apăsare, mai exact atunci când calci.

„Avem o talpă de papuc prin care ne putem monitoriza paşii şi procentajul unei baterii, care este încărcată prin apăsare. Tot acest prototip este încărcat prin energie solară”, a explicat studentul.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Locul întâi a fost ocupat de o echipă care a inventat un dispozitiv ce poate monitoriza și măsura calitatea aerului dintr-un spațiu închis, dar și din exterior.

O altă Invenție foarte apreciată la concurs a fost un dispozitiv care poate hrăni pisicile automat. Mai exact, are un senzor de mișcare, ce detectează apropierea animalului de bolul cu mâncare și eliberează hrană imediat ce acesta ajunge lângă el. Procesul se repetă, dar pune mâncare de cel milt trei ori, în mod egal, pentru a preveni hrănirea în exces a animalului.

Urmăriți Impact.ro și pe