Protestele violente din stradă ce au început de acum aproape trei ani ar putea rescrie viitorul unui popor. Un stat important al lumii își schimbă Constituția. În jur de 15 milioane de cetățeni care își pot exprima, în mod legal, votul sunt așteptați să participe la referendum. Ce drepturi le-ar asigura textul noii legi, la care s-a lucrat mai bine de un an.
În 2019, oamenii și-au strigat revolta, cerând schimbări urgente în legea fundamentală a țării lor, ce fusese elaborată în timpul dictaturii lui Augusto Pinochet, care a condus statul din 1973 până în 1990.
Acum, în jur de 15 milioane de cetățeni sunt chemați la referendumul la care votul este obligatoriu, un ultim pas ce ar putea suspenda sau ar putea finaliza revoltele populare violente de acum aproape trei ani.
Constituția actuală după care funcționează statul Chile a stat la baza unor decenii întregi de creștere economică, însă a și construit o societate sfâșiată de inegalități.
La noua Constituție s-a lucrat aproape un an, aceasta fiind elaborată de o adunare constituantă aleasă în mai 2021 şi compusă din 154 de membri. Textul noii legi garantează cetățenilor din Chile dreptul la educației, sănătate publică, pensie și locuință decentă. Printre prevederile cele mai controversate este dreptul femeilor de a face avort, în condițiile în care, acolo, întreruperile de sarcină au fost acceptate abia din anul 2017 și doar în anumite condiții – dacă sarcina este rezultatul unui viol sau dacă pune în pericol viața mamei sau a copilului. Sunt acordate drepturi de mediu precum și recunoașterea popoarelor autohtone.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Joi seara, moment în care s-a încheiat campania oficială pentru referendum, susținătorii noii Constituții au strâns aproape 250.000 de persoane la Santiago. Cu toate astea, primele sondaje arată o victorie a taberei ce nu își dorește schimbarea legii fundamentale a statului chilian, rezultatul fiind influențat de votul masiv al conservatorilor din sudul și nordul țării.
În cazul în care noua Constituție va fi respinsă, reformele vor putea continua, unele „foi de parcurs” fiind deja elaborate.
Chiar președintele Gabriel Boric a anunțat că dacă referendumul nu va trece, va cere ca Parlamentul să demareze un nou proces constituţional repornind „de la zero”, cu alegerea unei noi adunări constituante pentru redactarea unui nou text.
În cazul în care votul oamenilor la referendum va da undă verde schimbării, noua Constituție ar urma să intre în vigoare în termen de zece zile.