Un soldat rus beat a încurcat taberele. Cum a ajuns lângă militarii ucraineni: „M-au trezit exploziile”

30 03. 2022, 12:45

Pare ireal, dar este cât se poate de adevărat! Un soldat rus aflat sub influența alcoolului a încurcat taberele și a ajuns pe mâna adversarilor ucraineni. Acesta a fost, imediat, capturat de armata lui Volodimir Zelenski și a explicat cum a ajuns la Forțele Armate ale Ucrainei. Imaginile video au fost publicate de consilierul șefului Ministerului Afacerilor Interne, Anton Gerașchenko. Acestea au făcut înconjurul lumii!

Un soldat rus beat a ajuns din greșeală în tabăra ucrainenilor

Soldații ucraineni au trăit un adevărat șoc. Aceștia au observat un militar rus îndreptându-se spre tabăra lor și l-au capturat imediat. Se pare că soldatul rus se afla sub influența băuturilor alcoolice și a ajuns din greșeală în tabăra rivalilor. Acesta a explicat că a greșit drumul și a ajuns la Forțele Armate ale Ucrainei fără să își dea seama de acest lucru.

„M-am îmbătat, am luat-o puțin la stânga și am ajuns la Forțele Armate ale Ucrainei. La patru dimineața am mers să mă odihnesc. Am adormit așezat. M-am trezit din cauza exploziilor.

Tancurile, blindatele noastre, deja săreau în aer. În fiecare zi suntem bombardați. Noi deja am înțeles, pentru ce ne-ar trebui nouă toate acestea ? La toți ne este frică, am băut puțin cu tanchiștii”, a povestit militarul rus.

Un soldat rus beat a ajuns in tabara ucrainenilor, din greseala

Soldați ruși, răpuși de patima alcoolului

Soldații ruși nu sunt la prima abatere de acest fel. La începutul acestei luni, un alt militar rus a fost găsit într-un magazin, după ce a leșinat din cauza alcoolului pe care-l consumase.

În momentul în care a fost găsit de ucraineni, bărbatul nu mai dădea semne că este conștient de ce urmează să i se întâmple. Ulterior, acesta a declarat că se afla în acel magazin de băuturi alcoolice, asta după ce unitatea sa militară fusese distrusă de armata ucraineană.

Clipul video în care apare soldatul rus leșinat și cu mai multe sticle de alcool lângă el, pe care le-a golit anterior, a devenit viral pe Internet în doar câteva minute de la publicare.

Deși au promis că vor încetini atacurile, rușii sunt acuzați de ucraineni că încă comit acte ilegale împotriva populației din mai multe regiuni. De altfel, Federația Rusă continuă să trimită trupe în Ucraina, să distrugă casele localnicilor, să rețină activiști pro-ucraineni și oficiali guvernamentali.