12:59
Bogdan Pîrlog, prim-procuror al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, ne-a transmis această opinie a sa cu privire la munca parchetelor militare și la posibila ingerință a unor persoane publice, cu funcții în Guvern, în instrumentarea anumitor dosare sensibile. Poate cele mai sensibile dosare din România sunt cele cu ofițeri de rang înalt, cu funcții de conducere în instituții militare.
“Când credeam că le-am văzut pe toate și că avem destule pe cap care ne îngreunează natural sau artificial activitatea… Poc!… apare asta în presă. (n.r. – ministrul Apărării a declarat “ Cei din DGIA care au știut că militarii români luptă în Congo nu vor mai fi acolo”; DGIA este serviciul de informații al Armatei)
Ieșirea ministrului apărării relevă mai multe probleme distincte:
Prima problemă. Participarea militarilor și polițiștilor sau a foștilor militari și polițiști la diverse programe în zone cu probleme de securitate sau chiar în zone de război prin intermediul unor firme de securitate internaționale, prin intermedierea lui Horațiu Potra, are loc de vreo 10 ani. Nu era niciun secret și nu era nimic ilegal, în sine. Aspecte penale puteau apărea la cei care intrau fictiv în concediu medical sau în concediu de creștere a copilului. Dar aici nu vorbim de participarea la „mercenariat”, ci de falsuri ș.a. comise de cei care plecau. Faptul că se duceau în Congo nu avea relevanță penală. Puteau să plece la Bruxelles să lucreze și tot răspundeau penal. Foarte multe cadre MAPN și MAI își luau concediu fără plată. În această situație nu era nicio conotație penală, cu excepția cazurilor în care se invocau motive nereale, dar asta este o altă poveste. Mai mult, la cadrele MAI, de cele mai multe ori, în cererea de concediu fără plată, se invoca tocmai faptul că urmau să se angajeze în Congo și ceea ce urmau să facă, în clar. Ca să fie clar, nu se duceau ca soldați combatanți. Lucrau pe zona de instruire, pază și securitate. Și, important, beneficiarul serviciilor era guvernul legitim, de la acel moment. Cum spuneam, situația era cunoscută și tolerată la nivel statal, constituind o supapă pentru cadrele celor două ministere să-și mai suplimenteze veniturile fără a părăsi sistemul. Pentru că mai există o categorie, a cadrelor care demisionau și plecau în zone precum Congo, aici, de asemenea, nu există aspecte de natură penală. Pe cale de consecință, nu lipsa informării decidenților de către DGIA a constituit problema, ci indiferența statului care a tratat execrabil cele două categorii implicate în fenomen, militarii și funcționarii cu statut special. Mai mult, ceea ce se întâmpla în Congo, intra sub jurisdicția SIE și nu a DGIA.
A doua problemă. Există un număr de dosare penale în lucru, privind modul în care o parte din cadrele celor două ministere au plecat „la muncă” în Congo, inclusiv ca urmare a unor informări din partea DGIA, care și-a făcut treaba pe bucata lor de competență. Nu au fost situații în care DGIA să nu fi informat cu celeritate parchetul militar competent și să nu fi pus la dispoziție materialul brut existent. Întrucât în cauzele respective urmărirea penală este în curs, ieșirea publică a ministrului riscă să fie interpretată ca o formă de presiune asupra procurorilor de caz.
A treia problemă. În ultimii ani, PMTMB (n.r. Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București) și Serviciul pentru militari al DNA au deschis o serie de dosare „mari” la noi din prisma zecilor de inculpați arestați preventiv și a altor zeci față de care s-au luat măsuri preventive neprivative de libertate, iar la DNA, din prisma importanței persoanei inculpaților. Trebuie înțeles că, într-o unitate militară, nu se poate „pătrunde” fără suportul structurii de protecție, parte a DGIA, care, fără a participa în vreun fel la ancheta propriu zisă, a cooperat ireproșabil, în limitele atribuțiilor lor, cu unitățile sau structurile de parchet interesate să facă dosare.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]A patra problemă. În sistemul parchetelor militare se ciocnesc două filosofii care se exclud. Prima, dominantă în zonele „palierelor superioare de jurisdicție” unde de obicei se duce o luptă cruntă cu plictiseala cronică, și promovată de ultimii exponenți din vechea gardă a parchetelor militare, care consideră că rolul procurorilor militari este să protejeze militarii, în special pe cei de un anumit nivel, și să ii ajute să depășească „necazul de a fi comis infracțiuni”. Această filosofie este apreciată de o serie de persoane din zona superioară a ministerului Apărării și a structurilor militare subordonate. A doua filosofie, împărtășită la nivelul parchetelor militare de pe lângă tribunalele militare și a serviciului din cadrul DNA, consideră că, dimpotrivă, rolul procurorilor militari este să protejeze societatea prin protejarea structurilor militare, îndepărtând din cadrul acestora „merele stricate”. Această filosofie este apreciată de structurile cu atribuții de protecție, control și audit din cadrul MAPN, între acestea și DGIA.
A cincea problemă. O consecință a trei și patru, s-a creat o masă critică ostilă abordării proactive a parchetelor militare și care consideră că rolul DGIA prin, componenta sa de protecție, ar trebui să protejeze cadrele militare inclusiv de „ingerințele” organelor judiciare și vede ca o trădare cooperarea loială instituțională a DGIA cu parchetele militare interesate. Această masă parazitară, din primele momente ale mandatului actualului ministru al Apărării , profitând de lipsa de experiență și cunoștințe în domeniu, l-a captat și alimentat negativ, manipulându-l și prezentând structurile de urmărire penală sau de protecție. Acest nucleu reacționar ostil și-ar dori o conducere DGIA „prietenoasă”, receptivă la nevoile și interesele acestuia. O echipă de conducere de tip profesionist, integru, cum este cea actuală, nu e ceea ce le trebuie, și se folosesc de ministru pentru a-și atinge scopul. Iar decontul va fi suportat, evident tot de către ministru, previzibil cel puțin parțial o parte dintre efectele negative de imagine vor fi decontate și formațiunea căruia îi aparține ministrul precum și, într-o oarecare măsură, de președinte.
Revenind la problema mea de procuror militar. Vânătoarea de vrăjitoare și fuga după cai verzi pe pereți riscă să afecteze grav activitatea unității mele cu efecte directe asupra calității activității de urmărire penală desfășurate de mine și colegii mei și asta nu îmi place deloc. Am trăit experiențe suprarealiste când în fruntea DGIA era un personaj pe sufletul băieților care îl alimentează pe ministru și nu vreau să se repete vremurile acelea.
Dacă ministrul Apărării chiar vrea să contribuie în vreun fel la însănătoșirea sistemului, îi recomand să se aplece asupra operaționalizării componentei de cercetare penală din cadrul poliției militare care trebuia făcută de acum aproape 3 ani sau să facă modificările legale și infralegale solicitate de către CSM, sau să asigure un sediu principalului parchet militar, să trateze cu respectul cuvenit personalul auxiliar de specialitate cu studii superioare acordându-le calitatea de ofițeri, similar sistemului francez. Și, dacă nu cer prea mult, să ne mai consulte și pe noi înainte de a arunca în spațiu public teme care pe de o parte se bazează pe date eronate, iar pe de altă parte riscă să afecteze grav activitatea de înfăptuire a justiției. Și să mai facă curățenie prin staff-ul „moștenit” inclusiv printre secretarii de stat, ar ajuta la îmbunătățirea calității aerului respirat la minister.”
