Un principal aeroport din Europa, frecventat des de români, este suprasaturat. Extinde până pe 29 octombrie limita de 100.000 de plecări pe zi
Chiar dacă pare greu de crezut, aeroportul a depășit capacitatea maximă de oameni. În acest sens, pentru a preveni haosul, aeroportul a decis să extindă până la sfârșitul lui octombrie măsura prin care limitează numărul de pasageri pe zi, astfel că maxim 1000.000 de oameni vor avea posibilitatea să plece din aeroport. Această decizia dură a fost luată cu scopul a a scăpa de haosul creat în ultimele luni, care a afectat atât pasagerii, cât și personalul aeroportului.
Cel mai frecventat aeroport din Europa a ajuns la capacitate maximă
Este vorba despre aeroportul Heathrow, cel mai aglomerat din Marea Britanie, care se confruntă cu aceeași problemă ca și restul celor din Europa, și anume lipsa de personal în contextul creșterii uriașe a numărului celor care vor să călătorească, după doi ani de pandemie. Astfel că s-a ajuns la o aglomerație peste măsură și la sute de bagaje rătăcite deoarece nu a existat personal pentru a le pune pe benzi sau a le duce în siguranță la avioane.
„Vrem să eliminăm blocajul cât mai curând posibil, dar putem face acest lucru doar atunci când suntem încrezători că toți cei care operează pe aeroport au resursele necesare pentru a oferi serviciile pe care pasagerii noștri le merită”, a declarat directorul de operațiuni pe Heathrow, Ross Baker, într-o declarație de presă.
Un număr de 761.756 de persoane au ajuns în aeroportul Heathrow în data de 16 mai 2022, fiind pentru prima dată când Heathrow a obținut titlul de cel mai aglomerat aeroport din lume de la începutul pandemiei. În plus, traficul aerian către Europa de Vest s-a triplat față de aceeași perioadă din 2019.
Cu toate acestea, turiștii care au reușit să-și rezerve biletele de avion au garanția că rezervările lor sunt confirmate, cu o singură excepție, mai precis în care au fost informați în mod direct de compania aeriană despre anumite modificări sau chiar anulări.
Aeroportul Heathrow nu este singurul care a impus această măsură drastică, lui alăturându-i-se cel din Amsterdam, care se confruntă cu probleme similare, astfel că a luat măsuri de limitare a numărului de pasageri.
Zborurile pe aeroportul Luton, suspendate din cauza căldurii
Aeroporturile din Marea Britanie par blestemate, astfel că Heathrow nu este singurul cu probleme. Aeroportul Luton din Londra s-a confruntat cu o altă problemă cauzată de căldura prea mare din ultima lună, astfel că zborurile către și de pe aeroport au fost întrerupte temporar, asta deoarece canicula a dus la deteriorarea unei părți din pistă. De aceea s-a luat decizia ca zborurile să fie suspendate, pentru a putea permite repararea acesteia.
„În urma temperaturilor ridicate de astăzi, un defect a fost identificat pe suprafaţa pistei. Inginerii au fost chemaţi imediat la faţa locului şi sunt în desfăşurare lucrări de reparaţie pentru reluarea operaţiunilor cât mai curând posibil”, au scris reprezentanții aeroportului pe Twitter.
Aeroportul Luton se află la 90 de kilometri nord de centrul Londrei și este utilizat în principal de companii aeriene low-cost. Astfel că 14 aeronave care urmau să aterizeze la Luton au fost redirecționate către alte aeroporturi, cum ar fi Gatwick și Stansted. După ce pista a fost reparată, zborurile au putut să fie reluate la aproape două ore de la anunțul suspendării curselor.