Un nou semn de circulație aduce amenzi. Mulți șoferi sunt induși în eroare de acest indicator rutier ce a apărut în Germania, după ce a fost modificată legea, cu obiectivul creșterii siguranței în trafic, dar și cu scopul de a încuraja deplasarea cu alte mijloace de transport.
Mai exact, noul indicator rutier este alcătuit din imaginile unei mașini, unei biciclete și unei motociclete. Acesta a apărut în Germania. A intrat în vigoare în anul 2020, când a fost modificată Legea privind Circulația Rutieră.
La vederea acestui indicator rutier, șoferii ar trebui să știe că este interzisă depășirea bicicletelor și mopedurilor care circulă pe următorul segment de drum.
În România, un alt indicator le dă bătăi de cap șoferilor, chiar și celor cu experiență la volan. Semnul poate fi întâlnit atât pe carosabil, cât și pe trotuar, acolo unde există o pistă delimitată pentru pietoni și biciclete și ciclomotoare.
Acest indicator rutier are forma unei buline albastre cu diametrul de 60 de centimetri pe care apare imaginea unei biciclete, despărțită de o linie albă verticală de silueta unui adult ce merge ținând de mână un copil.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Indicatorul se instalează la capetele sectorului de drum sau stradă rezervat exclusiv circulației pietonilor și bicicletelor precum și mopedelor. În locurile unde acesta este amplasat, circulația pietonilor și a bicicletelor se va face conform delimitării indicatorului, dreapta sau stânga.

Un alt indicator le face probleme chiar și unora dintre șoferii profesioniști. Acesta este dreptunghiular și are simbolul a rond în interior, pe fundal alb, cu margini albastre. Acesta se amplasează în apropierea unui centru cu acces la internet. Pe el se poate inscripționa și distanța până la locul respectiv.
Din aceeași categorie de indicatoare ce sunt mai puțin cunoscute de șoferi face parte și cel reprezentat de un triunghi pe fundal alb, cu margini roșii și o bulină neagră în mijloc. Acesta avertizează conducătorii auto că intră într-o intersecție în care au avut loc de-a lungul timpului mai multe accidente rutiere, astfel că zona respectivă este considerată periculoasă.