E oficial! Bucureștiul, capitala țării noastre și, totodată, cel mai mare oraș, centru industrial și comercial al României, va avea în viitor un nou cartier. În prezent, există nu mai puțin de 13. Iată cum se va numi noul cartier, unde va fi construit și cum va arăta!
În Capitală se va construi un nou cartier, în vecinătatea Bibliotecii Naţionale, pe bulevardu Unirii. Acesta va avea o suprafață de circa 55.000 de metri pătrați, însă terenul este împărțit în două: 45.000 de mp aparțin statului român, iar restul de 10.268 mp este proprietate privată și terenul trebuie expropriat, conform planului de urbanism publicat pe site-ul Primăriei Sectorului 3.
Este vorba de jumătate din fostul teren Esplanada, situat pe bulevardul Unirii. Aici se află și fundația rămasă din perioada comunistă, care trebuie demolată. Jumătate din fundație se află pe terenul pe care se va construi noul cartier. Ce se va întâmpla cu cealaltă jumătate, deocamdată nu se știe.
Cert este că joi, pe data de 15 decembrie, Consiliul Local Sector 3 a aprobat Planul Urbanistic de Detaliu pentru „Cartierul pentru justiție” pe care Ministerul Justiției vrea să-l ridice.
Astfel, investiția de peste 250 de milioane de dolari nu se va face prin Plan Urbanistic Zonal care să fie aprobat de Primăria Capitalei, ci se va face în baza PUZ-ului Sectorului 3, adoptat ilegal și anulat în instanță anul trecut.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Primăria Capitalei a precizat că proiectul nu se poate aproba în felul acesta, însă Ministerul Justiției și Prefectura au respins această idee, pe motiv că planul de urbanism a fost inițiat înainte de anularea PUZ-ului Sectorului 3.
Citește și Românii s-au înghesuit la deschiderea unui nou magazin în București. Ce vând irlandezii de la Primark!

Potrivit imaginilor publicate de Ministerul Justiției, „Cartierul pentru justiție” va fi alcătuit din șase blocuri Cea mai mare înălțime fiind de 11 etaje, adică de 45 de metri.
De asemenea, Planul Urbanistic de Detaliu, mai indică faptul că vor fi amenajate aproximativ o mie de locuri de parcare. Totodată, vor fi construite și spații verzi, fântâni arteziene, dar și o promenadă. Precizăm că inițiatorul Planului Urbanistic de Detaliu este Ministerul Justiției, iar proiectant Tractebel Engineering.