Un consilier al lui Nicușor Dan spune că motorina ar putea ajunge la 17 lei, dar nu explică de unde atâta optimism

Impact 22.03.2026, 21:16
Un consilier al lui Nicușor Dan spune că motorina ar putea ajunge la 17 lei, dar nu explică de unde atâta optimism

Radu Burnete, consilier al lui Nicușor Dan, a aruncat pe masă, la un interviu pentru Antena 3, scenariul că motorina ar putea urca nu doar peste 10 lei, ci până spre 17 lei litrul. Nu ca avertisment apocaliptic, ci ca posibilitate discutată cu o calmă detașare tehnocrată.

Asta s-ar putea întâmpla dacă prețul barilului de petrol ar urca în continuare vertiginos. Dacă ar scădea vertiginos, domnul consilier nu a spus ce s-ar putea întâmpla. Dar am putea ghici și singuri că, în România, prețul motorinei ar crește chiar și așa, măcar un pic.

Același consilier avertizează, totuși, că intervențiile statului, mai ales plafonarea prețurilor, ar putea duce la penurie, pentru că marfa ar pleca spre alte piețe. Cu alte cuvinte, soluțiile sunt riscante, iar lipsa soluțiilor e și mai riscantă. Între aceste două opțiuni, singura constantă rămâne, după cum deja am intuit doar cu mintea noastră, creșterea prețurilor la pompă.

În acest cadru, 17 lei pe litrul de motorină nu mai pare o predicție, ci o formă de sinceritate involuntară. Să sperăm că una neafectată de optimism.

Urmăriți Impact.ro și pe