Guvernul va depune o plângere penală pe numele președintelui Klaus Iohannis. Decizia ar fi fost deja luată în ședința Comitetului Executiv al PSD, eveniment organizat la Mamaia. Astfel, plângerea ar urma să fie depusă luni dimineață.
Guvernul a decis să se adreseze procurorilor după declarațiile președintelui de miercuri seară. Conducerea PSD, reunită la Mamaia, a decis ca Guvernul să depună o plângere penală pe numele președintelui Klaus Iohannis.
Social-democrații s-au arătat deranjați de declarația șefului statului, care s-a referit la Guvern ca fiind unul „corupt”. În declarația ce a urmat intervenției de la Palatul Cotroceni, premierul Viorica Dăncilă s-a declarat deranjată de această remarcă.
Ea i-a cerut încă de atunci președintelui să-și justifice afirmația, în condițiile în care din Guvern nu ar face parte, potrivit Vioricăi Dăncilă, nicio persoană care are probleme cu legea sau care să fi fost acuzată de corupție.
Decizia de a depune o plângere penală pe numele lui Klaus Iohannis a fost luată în ședința CEx a PSD de la malul mării. Ea vine să întărească cele spuse de șefa Guvernului imediat după ieșirea publică a lui Klaus Iohannis.
Miercuri, Viorica Dăncilă a afirmat că este revoltător faptul că şeful statului Klaus Iohannis foloseşte, de la tribuna oficială a Administraţiei Prezidenţiale, expresia „Guvern corupt”.
Șefa Guvernului îi cerea lui Klaus Iohannis să prezinte urgent probe pentru cele spuse.
„Este de-a dreptul revoltător faptul că domnul Iohannis foloseşte de la tribuna oficială a Administraţiei Prezidenţiale expresia “Guvern corupt”. Îl somez pe candidatul Klaus Iohannis să prezinte de urgenţă probe pentru această afirmaţie care dăunează profund imaginii României. Îi asigur pe toţi românii că în ceea ce mă priveşte, nu a existat niciun act de corupţie şi nicio problemă de ordin juridic care să umbrească activitatea mea”
Viorica Dăncilă, premierul României
Șeful statului spunea, între altele, că Guvernul ar fi unul corput și ar fi adus doi ani de haos în România.
„Nu ar trebui să fie, însă, nicio surpriză pentru nimeni. Dimpotrivă, este rezultatul firesc a doi ani şi jumătate de guvernare haotică, incompetentă şi coruptă. Prin votul din 26 mai, românii le-au transmis PSD şi ALDE un mesaj extrem de clar, pe care ei, PSD şi ALDE, pur şi simplu se fac că nu îl înţeleg”, explica președintele Klaus Iohannis.