Toamna începe să se instaleze tot mai puternic în România, după ce meteorologii ANM au anunțat vreme deosebit de rece în țară. În plus, o atenționare meteorologică a fost emisă pentru o regiune a României, unde intensificări ale vântului se vor face resimțite timp de mai multe zile. Ploile și temperaturile scăzute se vor remarca, de asemenea, în zona țării semnalată de către specialiști.
După zile cu temperaturi ce s-au apropiat de valorile de 30 de grade Celsius, vreme rece începe să își facă simțită prezența în România, iar meteorologii ANM au transmis și care este regiunea pentru care au emis o atenționare de vânt puternic, frig și ploi. Codul galben se va instala începând de astăzi, 6 octombrie, ora 12:00 și este valabil până sâmbătă, 9 septembrie, ora 10:00. În acest interval, localitățile din județul Caraș-Severin vor fi marcate de vânt puternic, temperaturi scăzute și precipitații.
În intervalul menționat, vântul va prezenta intensificări în sudul, estul, nord-vestul și centrul țării. Viteza înregistrată va fi cuprinsă între 45 – 55 km/h, iar local în Banat și sudul Transilvaniei, peste 50 – 60 km/h, transmis specialiștii ANM. De asemenea, în județul Caraș-Severin, unde meteorologii au emis un cod galben, vântul va avea intensificări semnificative atingând la rafală o viteză de 60 – 80 km/h, iar în sudul județului, peste 90 – 100 km/h.

Sezonul rece se instalează treptat în România, meteorologii anunțând un final de săptămână cu vreme deosebit de rece. De asemenea, nu doar temperaturile scăzute se vor face remarcate în următoarele zile, ci și precipitațiile. Aria ploilor se extinde către finalul acestei săptămâni și va cuprinde în special jumătatea de sud a țării, precum și zonele montane. La altitudini de peste 1500 m se vor remarca inclusiv precipitații mixte.
Temperaturile maxime se vor încadra între valorile 13 şi 21 de grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 şi 12 grade Celsius, în majoritatea regiunilor țării. În acest context, dimineața și noaptea, în unele zone ale României, se vor semnala condiții de ceață, în timp ce noaptea se poate instala bruma. Totodată, vremea se răcește și în București, acolo unde norii și condițiile de ploaie slabă vor fi prezente. Vântul va sufla moderat, cu intensificări în a doua parte a zilei de astăzi, precum și noaptea. Temperatura maximă în Capitală se va situa în jurul valorii de 15 grade Celsius, în timp ce minima va ajunge între de 6-8 grade Celsius.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]