O fotografie cu Tudor Chirilă a devenit ținta unui șir de ironii din partea lui Mircea Badea. Acesta a intrat în direct în emisiunea lui Radu Tudor, „Punctul de întâlnire”, acolo unde a apărut poza cu juratul de la Vocea României, și a făcut o serie de comentarii pe seama acesteia. Iată de ce s-au amuzat atât de copios cei doi prezentatori TV.
Un dialog neașteptat a avut loc duminică seara, la Antena 3. Mircea Badea s-a amuzat copios pe seama lui Tudor Chirilă, totul în direct, în fața telespectatorilor care priveau micile ecrane. Acesta a comentat cu Radu Tudor, în cadrul emisiunii Punctul de întâlnire, pe marginea unei imagini care îl ilustrează pe faimosul jurat.
Cei doi s-au distrat pe seama unui montaj foto apărut pe internet, care îi arată pe Tudor Chirilă și Sylvester Stallone, în rolul lui Rambo. Într-o parte a fotografiei este artistul cu părul lung, îmbrăcat într-o cămașă înflorat, iar în partea cealaltă este celebrul actor.
„Oamenii răi care au făcut acest montaj au glumit și au scris Stallone după o lună în Vaslui”, a spus Mircea Badea, la vederea imaginii.
De asemenea, acesta a continuat și a mai spus că nu își amintește ca actorul să fi purtat o asemenea cămașă înflorată în celebra serie de filme Rambo și că, cel mai probabil, imaginea este una de când se mergea la mall.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Eu cred că această cămașă a lui Stallone nu este din Rambo, ci este de când se ducea la mall între două secvențe din Rambo. Nu țin minte ca în Rambo, Stallone să aibă o cămașă așa de înflorată”, a mai spus prezentatorul emisiunii „În gura presei”.

Ulterior, Radu Tudor a venit și l-a contrazis pe Badea. El a susținut că ținuta lui Sylvester Stallone este, de fapt, cea din Rambo. „Eu așa țin minte că arăta” a afirmat acesta.
Comentariile au continuat apoi și pe seama stărilor de spirit pe care cei doi îi aveau în fotografie. Dacă lui Mircea Badea, Tudor Chirilă i-a părut ceva mai supărat, Sylvester Stallone i-a dat impresia că este este trist, dezamăgit și depresiv.
Tudor Chirilă este în prezent jurat la „Vocea României”, sezonul 10. Celelalte scaune sunt ocupate de Irina Rimes, Smiley și Theo Rose și Denise Roabeș.