Tricoul lui Diego Maradona, din meciul în care a marcat cu „Mâna lui Dumnezeu”, va fi vândut. Casa de licitații a anunțat care este „prețul de pornire”

Sorin Barbu 06.04.2022, 15:25
Tricoul lui Diego Maradona, din meciul în care a marcat cu „Mâna lui Dumnezeu”, va fi vândut. Casa de licitații a anunțat care este „prețul de pornire”

Tricoul pe care Diego Armando Maradona l-a purtat în meciul Argentina – Anglia, din sferturile Cupei Mondiale din anul 1986, va fi scos la licitație. Prețul de pornire este 5,25 de milioane de dolari. Rămâne de văzut dacă va reuși să dea jos recordul deținut de tricoul legendarului Babe Ruth.

Tricoul lui Maradona, din meciul cu Anglia, din 1986, va fi scos la licitație

Duelul Argentina – Anglia din sferturile Campionatului Mondial din anul 1986 a fost scena unuia dintre cele mai ciudate și controversate momente din istoria fotbalului. Sud-americanii au câștigat cu 2-1, iar Diego Armando Maradona a marcat două goluri. Unul senzațional, după ce a driblat tot ce i-a ieșit în cale, dar și unul cu mâna.

Starul sud-american nu și-a prezentat niciodată scuzele pentru golul marcat cu mâna în poarta lui Shilton, iar după o perioadă a spus că a fost vorba de „Mâna lui Dumnezeu”.

Tricoul lui Maradona a ajuns la finalul partidei la Steve Hodge, jucătorul care a respins greșit mingea care a fost apoi trimisă în poartă cu mâna.

„Sunt mândrul proprietar al acestui articol de peste 35 de ani, de când eu şi Diego am făcut schimb de tricouri în tunelul de la vestiare după faimosul meci. A fost un privilegiu absolut să fi jucat împotriva unuia dintre cei mai mari şi mai magnifici jucători de fotbal din toate timpurile.

Tricoul «Mâna lui Dumnezeu» are o semnificaţie culturală profundă pentru lumea fotbalului, pentru poporul Argentinei şi pentru poporul Angliei şi sunt sigur că noul proprietar va fi enorm de mândru să deţină cel mai emblematic tricou de fotbal din lume”, a spus Hodge.

Tricoul purtat de Maradona va fi acum scos la vânzare de celebra casa de licitații Sotheby’s, scrie The Guardian.

„«Mâna lui Dumnezeu» este cu adevărat un moment singular nu numai în istoria sportului, ci şi în istoria secolului al XX-lea”, a declarat Brahm Wachter, şeful departamentului de îmbrăcăminte şi obiecte moderne de colecţie la Sotheby’s.

Licitația va începe de la suma de 5,25 de milioane de dolari. Specialiștii se așteaptă să fie doborât recordul deținut de tricoul legendarului jucător de baseball, purtat la echipa New York Yankees. Acesta a fost vândut cu 5,64 milioane de dolari.

Urmăriți Impact.ro și pe