Traian Băsescu e plin de sfaturi economice de când și-a recăpătat privilegiile
Fostul președinte Traian Băsescu este încă o dovadă că altfel îți merge mintea la economie atunci când ai buzunarul plin.
Fericit deținător al privilegiilor de fost președinte, privilegii recent recuperate ca urmare a unei decizii a CCR, domnul Băsescu înțelege din nou economia de piață în profunzimea ei, ca pe vremuri. Ceea ce nu poate decât să bucure publicul larg care trăiește bine, de pe o zi pe alta, în această țară.
Ultima recomandare economică a fostului președinte este ca Guvernul să nu mai încerce să reducă prețul combustibililor la pompă și să înceapă încă de pe acum cu raționalizările. Adică să fie piața liberă, dar să fie și consumul limitat. Să fie bine economic ca să nu fie rău economic.
Domnul Băsescu propune o economie de piață în care piața e liberă, dar clientul e pe cartelă. Modelul e unul hibrid: capitalism la prețuri și comunism la consum. Să simți libertatea, dar cu măsură.