TOP 10 cele mai sigure mașini conform Euro NCAP

Emanuela Pană, Alexandra Chiric 30.05.2021, 15:10
TOP 10 cele mai sigure mașini conform Euro NCAP

Siguranța în trafic reprezintă unul dintre cele mai importante criterii după care mulți dintre noi își aleg mașina. Prin urmare, specialiștii din industria auto actualizează în mod constant clasamentul celor mai sigure autoturisme din lume. Află, în continuare, care mașinile care au avut cele mai bune performanțe în urma testelor de impact potrivit Euro NCAP – principala referință în materie de tehnologii de siguranță în mașinile noi.

Cele mai sigure maşini desemnate de Euro NCAP

An de an, specialiștii de la Euro NCAP fac teste serioase pentru a stabili care sunt acele mașini de pe piață care ne oferă cea mai mare siguranță. Astfel, autoturismele trebuie să treacă testele de impact, fiind evaluate în funcție de protecția oferită atât pasagerilor (copii și adulți), cât și pietonilor. Un alt criteriu de evaluare în stabilirea celor mai sigure mașini din lume este echipamentul de asistență în caz de urgență.

Iată care sunt cele mai sigure mașini din lume, în funcție de categoria din care fac parte:

1. Mercedes-Benz Clasa A

În baza performanțelor obținute, Mercedes-Benz este pe primul loc în topul celor mai sigure mașini din lume la categoria „Small Family Car“ (Maşini mici pentru familie). Cu un punctaj de Cu un punctaj de 96 din 100 în ceea ce privește siguranța adulților în cazul unui accident, 92% protecție pentru pietoni, cu un sistem de frânare de urgență, o funcție ce menține vehiculul pe banda lui de circulație și cu un sistem ce controlează nivelul oboselii șoferului, Mercedes-Benz Clasa A câștigă coroana atunci când vine vorba despre siguranța familiei.

2. Audi A 6

Compania Audi își păstrează și ea locul în clasamentele Euro NCAP cu modelul A6, impresionând cu un scor de 93 % în ceea ce privește siguranța adulților și 85% a copiilor, primind un rating de cinci stele. La categoria „mașini de familie mare“, Audi A 6 a obținut rezultate bune și în ceea ce privește asistența în caz de urgență, obținând un punctaj impresionant de 76%.

3. BMW X5

Locul fruntaș la categoria „cele mai sigure SUV-uri din lume“ a fost adjudecat de BMW X5, cu un scor de 89, respectiv 86% în ceea ce privește siguranța adulților și copiilor și 75% în ceea ce privește asistența în caz de urgentă. Prin urmare, BMW X5 este cea mai sigura mașină de tip SUV pe care o poți conduce în momentul de față.

4. Lexus ES

La capitolul mașini eco-friendly, testele NCAP au stabilit că Lexus ES se numără și ea printre cele mai sigure mașini din lume, fiind desemnată cea mai sigura mașină hibridă sau electrică testată în 2018. Aceasta a obținut un scor de 90% în ceea ce privește protecția adulților și pietonilor și 87% în ceea ce privește protecția copiilor. Sistemele de siguranță au obținut 77%.

5. Mazda 3

Chiar dacă a ratat primele locuri, Mazda 3 a avut rezultate demne de laudă, modelul demonstrând o performanță excepțională la capitolul protecția ocupanților adulți.

6. Ford Puma

În anturajul liderilor din industria auto se află și România cu modelul Puma, construit de Ford în țara noastră. Despre Ford Puma, Euro NCAP spune că merită cinci stele la capitolul siguranță, modelul fiind și una dintre cele mai sigure alegeri în segmentul său de preț.

7. Tesla Model X

Inginerii de la Euro NCAP au fost impresionați de modelul electric Tesla Model X, care oferă protecție de 98% pentru pasagerii adulți, devenind astfel unul dintre cele mai sigure modele care au trecut de testele de siguranță Euro NCAP.

8. Porsche Taycan

O altă surpriză plăcută pentru specialiștii de la Euro NCAP este Porsche Taycan, prima mașină electrică a brandului Porsche care a obținut 5 stele la testele de siguranță. Unde mai punem că modelul are și un design de-a dreptul impresionant.

9. Volkswagen Golf

Dincolo de dinamica acestui clasament și dincolo de clasele diferite, putem constata lesne că Volkswagen nu părăsește niciun top, iar cea de-a opta generatie a modelului VW Golf continuă să nu dezamăgească. Golf,  primul model Volkswagen care folosește tehnologia V2X (vehicle to vehicle, vehicle to infrastructure), care permite să primească alerte legate de posibile accidente, a trecut cu brio testele de siguranță Euro NCAP.

10. Skoda Octavia

Modelul producătorului din Cehia a încheiat sesiunea de teste de siguranță cu cinci stele, Skoda Octavia primind de la inginerii de la Euro NCAP un calificativ de 92% pentru protecția adulților și 88% pentru protecția copiilor.

Citește și: Rabla Plus 2021. Cele mai ieftine maşini hibrid şi electrice pe care le poţi cumpăra

Ce spun rezultatele testelor de impact

Pentru a defini cel mai bun automobil din clasă, specialiștii de la Euro NCAP fac un calcul al sumei ponderate a scorurilor din fiecare dintre cele patru domenii de evaluare: protecţia ocupanţilor adulţi, protecţia ocupanţilor minori, protecţia pietonilor şi sistemele de asistenţă.

Topul celor mai sigure mașini din lume
Topul celor mai sigure mașini din lume

Însă, cei de la Euro NCAP nu sunt singurii care fac teste auto pentru a stabili care sunt cele mai sigure mașini din lume. La rândul său, Institutul de Asigurări pentru Siguranţa Autostrăzilor din SUA (IIHS) a făcut publică propria sa listă, care arată astfel:

Cele mai sigure mașini din lume, categoria mașini de clasă mică:

  • Honda Insight;
  • Hyundai Elantra (varianta lansată după septembrie 2018);
  • Kia Forte;
  • Kia Niro hybrid;
  • Kia Niro Plug-In Hybrid;
  • Subaru Crosstrek;
  • Subaru Impreza sedan cu 4 uși;
  • Subaru Impreza wagon;
  • Subaru WRX.

Mașini sigure din categoria de clasă medie:

  • Hyundai Sonata;
  • Kia Optima;
  • Subaru Legacy;
  • Subaru Outback;
  • Toyota Camry;
  • Genesis G70;
  • Lexus ES.

Mașini sigure din categoria de mașini de clasă mare:

  • Toyota Avalon (lansat după septembrie 2018);
  • BMW 5 series;
  • Genesis G80;
  • Genesis G90;
  • Mercedes-Benz E-Class sedan 4 uși.

Mașini sigure din categoria categoria SUV-uri mici:

  • Hyundai Kona;
  • Mazda CX-5.

Cele mai sigure mașini din lume, categoria SUV-uri de nivel mediu:

  • Hyundai Santa Fe;
  • Kia Sorento;
  • Subaru Ascent;
  • Acura RDX;
  • BMW X3;
  • Mercedes-Benz GLC;
  • Mercedes-Benz GLE-Class.

Mașini sigure din categoria minivans:

  • Chrysler Pacifica;
  • Honda Odyssey.
Urmăriți Impact.ro și pe
Emanuela Pană
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, Emanuela Pană s-a alăturat echipei Impact în anul 2020, din dorința de a fi...