Tinerii români vor salarii decente de la primul job. Cât tupeu! Vor salarii europene, ei trăind în Europa

Impact 17.10.2025, 02:03
Tinerii români vor salarii decente de la primul job. Cât tupeu! Vor salarii europene, ei trăind în Europa

Generația Z șochează piața muncii din România: tinerii vor salarii decente, condiții normale și, culmea obrăzniciei, respect. Potrivit unui studiu, cei mai mulți își doresc de la primul job un venit de cel puțin 1.000 de euro, un mediu prietenos și ceva flexibilitate. Angajatorii, în schimb, își doresc să nu mai audă asemenea blasfemii.

„Cum adică 5.000 de lei? Păi și noi cu ce mai trăim, patronii?”, s-ar plâns un antreprenor care încă plătește în „experiență” și „atmosferă de familie”.

De partea cealaltă, tinerii au tupeul să creadă că, dacă trăiesc în Europa, ar trebui plătiți cu salarii europene. În schimb, angajatorii români, care trăiesc tot în Europa dar gândesc cu buzunarul din Asia, oferă „pachet salarial competitiv” – adică 2.300 de lei și un card de reducere la sala de fitness din colț.

Pe scurt, generația Z vrea să lucreze pentru un trai decent. Iar generația patronilor vrea să le explice că adevărata satisfacție e să muncești din pasiune, că banul îți ia mințile.

Urmăriți Impact.ro și pe