Televiziunile care au ajuns pe „lista neagră”. Au de dat sute de mii de euro

Ioana Bucur 15.04.2022, 10:16
Televiziunile care au ajuns pe „lista neagră”. Au de dat sute de mii de euro

În goana după audiențe, multe posturi TV uită sau poate aleg chiar să ignore normele impuse de Consiliul Național al Audiovizualului. O realitate ce devine cât se poate de clară dacă privim amenzile uriașe date de CNA în anul 2021. Potrivit raportului de activitate depus recent la Parlament, valoarea sancțiunilor ajunge la câteva sute de mii de euro. Acestea sunt televiziunile care au ajuns pe „lista neagră”.

Televiziunile din „lista neagră”

Vânând „senzaționalul” ce promite să aducă audiențe cât mai mari, televiziunile permit derapaje grave în platourile emisiunilor. Raportul de activitate pe anul 2021 depus de Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) în Parlament arată că instituția a dat amenzi în valoare de aproximativ 230.000 de euro posturilor TV de la noi din țară, adică echivalentul a peste 1,1 milioane de lei.

Dintre televiziunile care au ajuns pe lista neagră, pe primul loc este Nașul TV, postul lui Radu Moraru primind anul trecut amenzi totale în valoare de 315.000 de lei pentru derapaje pe subiectul coronavirusului și pentru mesajele antivaccin, notează Paginademedia.ro.

A doua poziție în clasament este ocupată de România TV, cu 17 amenzi și un total de 210.000 de lei de plată.

Televiziunile care au ajuns pe „lista neagră”. Au de dat sute de mii de euro
Radu Moraru

Podiumul este completat de Antena 1. Dintre cele cinci amenzi primite de la CNA, cele mai multe au luate de emisiunea Mirelei Vaida, „Acces Direct”. De fapt, aceasta a atras și cea mai dură măsură impusă de CNA, oprirea emisiei timp de zece minute.

Câte și ce sancțiuni au primit televiziunile naționale de la CNA, în 2021

Câte și ce sancțiuni au primit televiziunile naționale:

  • România TV – 33 de sancţiuni – 17 amenzi în valoare totală de 210.000 de lei, 15 somaţii, dar şi o decizie de acordare a dreptului la replică
  • Realitatea Plus – 22 de sancţiuni – 12 amenzi în cuantum total de 150.000 de lei şi 10 somaţii.
  • Antena 3 – 19 sancţiuni – 9 amenzi de 125.000 de lei, dar şi 10 somaţii.
  • Naşul TV – 13 sancţiuni – 9 amenzi în cuantum total de 315.000 de lei şi 4 somaţii
  • Pro TV – 9 sancţiuni – o amendă în cuantum de 5.000 de lei, dar şi 8 somaţii
  • Antena 1 – 8 sancţiuni – o decizie de oprire a emisiei pentru 10 minute, 5 amenzi în valoare totală de 195.000 de lei şi 2 somaţii.
  • Kanal D – 7 sancţiuni – o amendă în cuantum de 5.000 de lei şi 6 somaţii.
  • B1 TV – 6 sancţiuni – 2 amenzi în cuantum de 10.000 de lei şi 4 somaţii
  • Estrada TV (News Romania) – 4 sancţiuni – 2 amenzi de 15.000 de lei şi 2 somaţii
  • TVR – 4 sancţiuni – 2 amenzi în cuantum de 15.000 de lei şi 2 somaţii
  • Digi24 – 3 somaţii
  • Metropola TV – 3 somaţii
  • Inedit TV – 2 somaţii
  • Kapital TV – o amendă de 10.000 de lei
  • IDA TV – o somaţie
  • TV City – o somaţie
Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...