17:46
După vânzoleala gospodinelor și nu numai de pe platforma de 90 de hectare, unde funcționează Târgul Pucheni, sezonul producțiilor casnice de zacuscă, de murături și dulcețuri, nu s-a terminat. Să vorbim, până una-alta, doar de sacoșari, așa cum li se spune celor care vin la această imensă piață, pentru cumpărături de toamnă, cu sacoșele, cărucioarele ori căruțurile „de butelie”, ca odinioară.
Piața, sau mai degrabă târg în toată regula, după mărime, căci se întinde pe 90 de hectare, este situată la capătul străzii Pucheni, loc în care converg și străzile Socolești, Munții Carpați, iar Șoseaua Sălaj o mângâie razant la sud. A luat ființă, dacă ar fi să o personificăm, în 2003, când cinci familii sau reprezentanți ai unora dintre ele, au cumpărat 50 de hectare de teren viran, practic un maidan imens.
Ulterior, proprietarii au mai cumpărat teren din bucăți, ajungându-se în prezent la o suprafață de aproximativ 90 de hectare. Târgul de la Pucheni nu este așa de popular ca Piața Obor, de exemplu, piață emblematică a Bucureștiului pentru comerțul cu produse agricole și numai, dar este intens frecventată atât de locuitorii din zonă ori din cartierele învecinate, cât și de producătorii zonali, ori comercianții care își aduc marfa din mai toate colțurile Europei.
Reporterul impact.ro, în momentul în care și-a propus să descindă la târgul lăudat, „du-te acolo, că sunt vinete ieftine”, „mergi să vezi munți de ceapă” sau „vezi că e și o terasă cu mici senzaționali!”, s-a lăsat atras de perspectiva realizării unui reportaj despre acest loc, și recunoaște că și tentația unor mici deosebiți a contribuit la descinderea cât mai rapidă la Piața Pucheni. Inițial, coborând dintr-un fastuos autobuz STB al liniei 139 la Piața Rahova, de unde și începe strada Pucheni, am fost sfătuit să merg pe jos.
O băbuță, dornică să mă ajute și cu un surprinzător simț al umorului, mi-a spus „Mergi, maică, pe jos. Că n-ai decât un rucsac mare în spate, un, ce-i ăla?, a, da, trepied, și aparatul foto în mână. Ești tânăr. Sunt patru stații, dar ajungi mai repede pe jos decât cu 227. Că șoferii zici că uită să să se ducă la garaj sau uită unde e”. Și dă-i și mergi pe jos vreun kilometru și ceva (săru’mâna, mamaie!) Pe strada Pucheni, pe malul stâng, pâlcuri de blocuri noi. „Vezi”, mi-a spus o prietenă, cu zile înainte, „acolo e și un cartier rezidențial ridicat de patronul pieței”.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Ajung, așadar, la marele târg. O întindere de beton de-ai fi zis că ai ajuns la vreun aeroport strategic. Barieră, paznici, bodyguarzi, fel și fel. Dar dincolo, de barăcile de la „postul de control”, aleile lungi și late, să fie de vreo zece metri, străjuite, de-o parte și de alta, de dube, camioane și munți de legume, nu lăsau loc de dubiu. Aici este o piață, imensă, aproape numai de legume și de fructe, plus accesorii. Butoaie, borcane, damigene, dopuri, sare și piper.
Ochii îmi fug imediat în stânga unde sfârâiau micii la terasă. În dreapta, puțin mai sus, ca să vezi, un container amenajat ca Centru de vaccinare. „Foarte tare!”, îmi zic. Unic în lume! Vorba poetului necunoscut: „Mici, vaccin, muștar și bere/Te-am pupat, la revedere!”. Mă grăbesc să dau buzna, dar mă opresc niște strigăte. Doi tipi de la poartă, către mine: „Alooo! N-ai voie cu foto aici!”. Bun! Mă prezint îmi țin micul discurs de prezentare, zic și „scopul și durata vizitei” și întreb de un șef, administrator, patron. „Acolo!” și mi se arată un chioșc. Mă uit mai bine, nu era chioșc, era un „gipan” impunător, condus de un tip la vreo treizeci și ceva de ani.
Îmbrăcat sport, cu ochelari de soare. Facem cunoștință, îi zic una-alta, schimbăm numere de telefoane, îl trimit în prospecție pe internet ca să vadă cine sunt, de când, cum, unde și ne împrietenim conjunctural. „Eu sunt Dorel”, îmi zice. ”Dorel Constantin”, unul din proprietarii locului. Porecla lui, o știam din vreme, e Dorel Cartofarul. Dar nu-mi permiteam. Venise să ia la pachet de mâncare de la terasa mult lăudată. Îmi spune pe repede-înainte câte ceva despre târg. Ne strângem mâinile, ca președinții de stat, „noroc-noroc” și strigă la cei de la barieră: „Lăsați-l să fotografieze, să filmeze!”. Și pleacă Dorel. Tudor Constantin, pe numele lui întreg.
Purced la treabă prin târg. Cu stomacul pus la cale și confirm pe această cale, micii, senzaționali. Pe măsură ce mă plimb, mai întâi în recunoaștere, discret, fără să fac mișcări bruște cu NIKON-ul, trec în revistă, dubă cu dubă, camion cu camion, marfa adusă și expusă. „Vin aici cu marfă din toată Europa”, îmi spusese Dorel. „Dar și din țară. Din comunele din apropiere, Vidra, Colibași, Falaștoaca, Măgurele, Adunații Copăceni, dar și din Covasna, Harghita. Cartofi, mai ales”. Încep să adun pe cardul camerei foto, cadru după cadru. „Pentru cine filmați?”. Așteptam replica asta. „Pentru Dorel”, „Fac un pliant pentru Dorel”. „Dorel”(să nu uităm, unul din patronii pieței) este cuvântul-cheie care mă scapă de înjurături.
Imaginile cu maldărele de legume sunt impresionante. Încep să fotografiez lejer, să nu i se facă rău camerei foto de la atâta ceapă! Ceapă de Austria! 1.30 lei kilogramul. Cartofi, albi sau roșii, de Covasna, la 1.20-1.30 lei, un kilogram. Ardei Kapia, la 4.5 lei. Vinetele, frumoase, bine coapte, doar 2 lei kilogramul. Prunele, alea numai bune de făcut țuică, 1 leu kilogramul! Și tot așa, un mercurial total! O las mai ușor cu pozele și îmi notez febril prețurile.
Am promis acasă că nu mă întorc cu mâna goală. Măcar o listă de prețuri să duc! Interesant este că deși traficul de dube, grămezile de legume, mai ales, dar și de fructe sunt mari și multe, locul nu dă senzația de aglomerație. Spațiul este vast, aleile au lățime, căci vehiculele de transport circulă continuu. Dar, deși e loc, se circulă oarecum haotic. Pietonii, în special cei în vârstă, dar și cei încărcați cu saci în cârcă, trebuie să fie atenți tot timpul să nu-i șteargă vreo dubă. Nu există locuri speciale de parcare și toată lumea se descurcă după cum poate.
Dorel Constantin tocmai ce-mi spusese că în mai toate zilele, cu excepția celei de luni, „duminica comerciantului de târguri”, în târg traficul de dube și de camioane e în jur de 2.000, în 24 de ore. Aici cred că e momentul să prezentăm, obiectiv, niște cifre. Pentru fiecare mașină, autoturism, care intră în târg, taxa este de 45 de lei. Pentru dube și camioane(e drept, de mic și de mediu tonaj), taxa este 80 de lei. La care mai adăugați și taxa de cumpărător cu pasul, care e de 5 lei. Las plăcerea cititorului acestui reportaj să calculeze cam ce bani intră zilnic, brut, în teșchereaua proprietarilor. Ați calculat? Interesant, nu? Ori 30 de zile…
Ei, și dacă suntem la capitolul bani, să menționăm un aspect inerent activităților care au loc într-un astfel de centru comercial, generic, vorbind. Este vorba de fiscalitate, de proveniența mărfurilor și de alte asemenea. Nu este niciun secret că și în această zonă a comerțului cu mărfuri există tentația din partea târgoveților, ca să ne menținem în atmosfera pastorală, tentația de a nu plăti taxe la stat pentru marfa rulată este mare.
Și, de când lumea și pământul, oamenii, comercianții, că sunt producători, samsari, transportatori sau doar vânzători de mică anvergură, și-au dezvoltat tehnici și mijloace de păcălire a fiscului. Și dăm ca un singur exemplu, un comerciant, închipuit, care se duce taman în Grecia sau în Turcia ca să aducă marfă. Fructe, cel mai adesea. Portocale, citrice, în general, banane, dar și struguri, pere, prune.
Să ne imaginăm că, acolo fiind, la sursă, față în față cu angrosiștii greci ori turci, încearcă să obțină nu doar un preț bun, ci și o factură pe marfa plătită. Dacă nu sunt luați la bastoane de lemn pe greabăn și fugăriți, s-ar putea să primească una, o factură, cu ștampila aplicată „pe ștergere”, adică pusă în așa chip încât să nu se înțeleagă care e numele firmei. Omul, cu marfa la dubă, o ia pe șosele, înapoi spre casă. La granița cu Bulgaria se scarpină la buzunar de 5-10 Euro și trece. La Ruse, ca exemplu de punct de trecere a graniței, la români, îi cad pe jos, ca să vezi neatenție!, 50-100 de lei. Și ajunge în Târgul Pucheni. În două trei zile, marfa trambalată cu duba prin Balcani ajunge prin buticuri sau pe mesele oamenilor bucuroși că „ce piață bună am făcut sâmbăta asta!”.
Și ca să dăm cuvântul, mai mult sau mai puțin părtinitor, căci nu avem cum verifica, am selectat, aleatoriu, câteva opinii de pe un forum dedicat Târgului Pucheni, pentru o lecurare firească fără nicio intervenție din partea reporterului impact.ro.
„Încă sunt prețuri bune în Pucheni. 1 leu kg de morcovi, 1.3 lei kg de cartofi, 60 de bani legătura de ceapă verde, 50 de bani legătura de mărar sau pătrunjel”.
„Piața legume fructe, dacă ai răbdare găsești multe produse cu raport calitate preț corect”,
„10 aprozare într-unul singur! Super prețuri dacă iei marfă mai multă! Aveți grijă să verificați marfa dacă luați la bax sau la sac! Vă uitați și mai jos ca să nu aveți surprize! Restul este ok, preț și calitate! Nu se compară cu prețul din piețe”,
„Parcare nu există, lași mașina unde găsești, chiar în loc nepermis. Este periculos: mașinile (cu viteză) și pietonii circulă de-a valma pe niște alei înguste. Unii negustori te păcălesc atât la cântar cât și prin rotunjirea superioară a sumei totale. Alți negustori sunt în regulă și îți pun pe cântar „cu bătaie”. Singurii producători sunt câteva băbuțe care vând verdeață sau ridichi, restul sunt dealerii sau negustorii. Am mari rezerve față de cântarele folosite în târg: nu cred că sunt verificate”,
„Foarte aglomerat, mai mulți intermediari decât producători. Dacă umbli mult găsești producători cu prețuri mici, dacă, sufocat de aglomerație, vrei să scapi repede, produsele pot avea preț mai mare ca în piață, pe tarabă. Este loterie ! În spate, la târgul de cartofi , prețuri foarte bune, fără aglomerație, fără balamuc, gamă largă de sortimente de ceapă și de cartofi. Sfatul meu este să nu mergeți luni și marți la cumpărături sau în weekend. Miercuri și joi sunt mulți producători și prețuri bune”.
Desigur, opiniile exprimate sunt, în mare măsură, rezultat al unor experiențe proprii. Poate fi vorba și de un moment nefericit, o zi proastă sau chiar și de inabilitate de a te târgui cu vânzătorii. Dar, nici că există vreo piață în lumea asta, cu atât mai puțin într-o țară coaptă istoric la Porțile Orientului, sută la sută cu negustori cinstiți. Sfatul reporterului impact.ro: mergeți, cumpărați, duceți acasă, „procesați„ marfa și bucurați-vă de toamnă!
