Târgoviște: „Calea Luminii” este anul acesta și un exercițiu de meditație la conflictul din Ucraina. Vezi când are loc!
Pentru că am intrat în Săptămâna Patimilor, la Târgoviște se pregătește unul dintre cele mai importante evenimente ce se leagă de Sfintele sărbători de Paște, mai exact Calea Luminii. Evenimentul, cu o tradiție de peste 20 de ani, aduce laolaltă târgovișteni și nu numai, care vin să se bucure de lumina pe care o aprind ei înșiși, luând parte la aceste eveniment și aprinzând miile de lumânări înșirate de la Mitropolia Târgoviște până pe Bulevardul Regele Carol I, spre gara din oraș.
În Joia Mare din Postul Paștelui, adică joi, 21 aprilie, începând cu ora 19.00, în Piața Mihai Viteazul din zona Mitropoliei Târgoviște se desfășoară cea de-a XXII-a ediție a evenimentului Calea Luminii. Organizatori sunt Primăria Târgoviște, împreună cu Teatrul Tony Bulandra, însă ideea unei astfel de manifestări vine de la artistul plastic Mihai Șerbănescu, care a pornit singur pe drumul organizării unui eveniment de mare amploare în urmă cu mulți ani.
În timp, Calea Luminii a devenit parte integrantă a orașului Târgoviște, iar cei care obișnuiesc să participe la eveniment nu mai pot vedea Joia Mare, fără Calea Luminii.
Anul acesta, Calea Luminii este și un exercițiu de meditație la războiul din Ucraina
„Concepție a artistului plastic Mihai Șerbănescu, într-o încercare de a umple Târgoviștea cu o lumină simbolică, evenimentul atinge cu delicatețe obiectivul autorităților în ceea ce privește dezvoltarea culturală a comunității. Prin intermediul „Căii Luminii”, atât artistul, cât și participanții și spectatorii, se angajează într-un exercițiu de purificare și de meditație, atât de necesar în vecinătatea unui război de o cruzime deosebită care are loc în apropierea granițelor țării noastre.”se arată într-un comunicat de presă.
Evenimentul se va desfășura pe acordurile muzicii regretatului artist Lorin Stănescu, ca în fiecare an.
„Plăpânda lumânare va aduce un mesaj de iubire și de empatie, întărind spiritele târgoviștenilor și aducând un suflu de frumusețe urbei, mai ales că întregul eveniment se va petrece pe acordurile muzicii regretatului Lorin Stănescu.”