După recunoașterea ilegală a regimurilor separatiste Donetsk și Luhansk și invazia directă a Ucrainei, regimul lui Vladimir Putin și-a putut continua agresiunea nu doar împotriva Ucrainei, ci și a altui stat. Președintele acestei țări vizate de Rusia a făcut deja anunțul. Iată despre ce stat este vorba și ce a declarat liderul ei!
După Ucraina, Rusia își îndreptă atenția către un alt stat
Recunoașterea de către Moscova a celor două teritorii ucrainene separatiste a dus la comparații cu operațiunile rusești din trecut, care vizau să contracareze influența occidentală și să-și consolideze profunzimea strategică în fostul bloc sovietic.
Amintim că o situație similară s-a petrecut în anul 2008, când Rusia a invadat Georgia. Mai întâi, trupele rusești au intrat în regiunea Osetia de Sud, cea de-a doua regiune separatistă georgiană. Ulterior, tancurile au avansat tot mai adânc în Georgia, fiind atacat inclusiv Aeroportul internațional din capitala Tbilisi.
După acest conflict, Rusia a recunoscut independența Osetiei de Sud, precum și a Abhaziei, de asemenea fost teritoriu georgian. Acum, Anatoli Bibilov, nimeni altul decât liderul din Osetia de Sud, a anunțat că pregătește un referendum pentru alipirea la Rusia.
„Trebuie, bineînţeles, ca noi să cerem avizul poporului şi să facem astfel ca poporul să se exprime asupra posibilităţii de a ne alătura Federaţiei Ruse”, a precizat acesta, în direct, la un canal de televiziune rusesc, conform celor de la AFP și Reuters, preluate de Agerpres.
Osetia de Sud
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Și separatiştii proruşi din Luhansk pregătesc un referendum prin care să intre în Rusia
Șeful autoproclamatei republici Lugansk din estul Ucrainei, Leonid Pasecinik, a anunțat, de asemenea, că ar putea să organizeze în curând un referendum prin care să intre în Rusia, conform AFP.
„Cred că, într-un viitor apropiat, un referendum va avea loc pe teritoriul republicii (autoproclamate Luhansk, n. red.), în cursul căruia poporul îşi va exercita dreptul constituţional absolut şi îşi va exprima opinia cu privire la aderarea la Federaţia Rusă”, a precizat Leonid Pasecinik, citat de agenţiile ruse de presă.
„Nu ştiu de ce, (dar) sunt sigur că aşa se va întâmpla”, a mai completat acesta, fără să ofere alte detalii sau o posobilă dată pentru organizarea referendumului.
Amintim că Luhansk nu se mai află sub controlul Kievului încă din anul 2014. De altfel și regiunea Doneţk se află în aceeași situație. Cele două teritorii, Luhansk şi Doneţk, şi-au proclamat independenţa în urma unor referendumuri neconstituţionale, însă actul lor nu este recunoscut de către comunitatea internaţională.
Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...