SPECIAL

Surse: Cine încearcă să îi fure fotoliul de președinte lui Cătălin Drulă. USR se pregătește de alegeri, la ordinul președintelui interimar

Gabriela del Pupo 10.06.2022, 16:53
Surse: Cine încearcă să îi fure fotoliul de președinte lui Cătălin Drulă. USR se pregătește de alegeri, la ordinul președintelui interimar

După plecarea lui Dacian Cioloș și a europarlamentarilor PLUS, președintele interimar USR, Cătălin Drulă, le cere colegilor de partid să organizeze alegerile interne cu câteva luni mai devreme. Acesta argumentează această solicitare prin faptul că principalul partid de opoziție este atacat din exterior de celelalte partide și are nevoie de o conducere stabilă și recunoscută de toți membrii partidului. Această schimbare însă poate însemna că nici un candidat nu mai are șanse reale de a-și face o campanie internă care să reprezinte o concurență reală la actuala conducere.

„A venit momentul să închidem disputele interne. Mai ales în contextul actual”

După plecarea din partid a lui Dacian Cioloș și anunțul formării unei noi formațiuni politice, REPER, foștii membrii PLUS au avut de ales între a rămâne în continuare în partid sau a-l urma pe fostul lider. Cinci plecări au avut loc deja și se pare că valul de plecări nu se va opri aici, asta după ce Cătălin Drulă a anunțat că vrea să organizeze Congresul Național în iulie în loc de luna noiembrie, așa cum se convenise inițial.

„A venit momentul să închidem disputele interne. Mai ales în contextul actual şi în perspectiva lui 2024, USR trebuie să aibă un leadership stabil și un președinte ales cu voturile voastre. Nu mai putem aştepta până în toamnă. Propunerea mea este ca turul 1 să se desfăşoare între 6-10 iulie, turul 2 între 11-15 iulie şi congresul online de validare a alegerilor pe 16 iulie. Ulterior vom face un congres fizic pentru discutarea altor teme importante precum statutul”, le transmite el colegilor de partid, la finalul unui mesaj în care definește USR drept „cel mai mare partid de opoziţie din România” şi „singurul partid democratic, modernist, liberal din parlament”, care are „o responsabilitate uriaşă pentru ţară”, conform news.ro.

Motivația pentru modificarea programului de alegeri interne este faptul că partidul ar fi puternic atacat din afară.

„Nu e prima dată când ne confruntăm cu aşa ceva, ştim să luptăm cu forțe văzute şi mai puţin văzute şi am certitudinea că vom ieşi învingători. Ca să livrăm însă toate astea, trebuie să vorbim totuşi şi despre intern”, subliniază liderul interimar al USR.

„Culorile de pe tricou sunt aceleaşi pentru toţi, indiferent că suntem ex-PLUS sau ex-USR, sau membri noi”

Mesajele membrilor transmise în spațiul public sunt din ce în ce mai vehemente la adresa modului în care Biroul Național alege să propună și să decidă lucruri de importanță majoră pentru toți membrii.

„Contest însă tribalismul, facţiunile persistente şi afectarea muncii zecilor de mii de membri ai noştri. Suntem aici în echipa USR-ului mare, reunit. Culorile de pe tricou sunt aceleaşi pentru toţi, indiferent că suntem ex-PLUS sau ex-USR, sau membri noi. Dezbaterea, critica şi dezacordul exprimate în mod legitim şi loial sunt parte din ADN-ul USR şi o parte sănătoasă a culturii noastre interne. De partea cealaltă, demolarea, calomnia, minciunile şi atacurile publice nefondate sunt elemente toxice. Şi dacă sunt persoane care le proferează, nu putem decât să constatăm cu regret că ele preferă, de facto, să se situeze în afara echipei. În marea familie USR avem datoria respectului faţă de fiecare coleg şi cea a loialităţii faţă de un proiect politic, care ne aparţine tuturor”, mai scrie Cătălin Drulă.

Drulă se declară totodată „cel mai mare susţinător al competiţiei interne de proiecte, dar nu al luptei fără scrupule. Cred că USR are nevoie de organizare, energie şi o mână hotărâtă pe volan. Și că sunt persoana potrivită pentru asta”

Cine l-ar fi putut contra-candida pe actualul lider?

Surse din interiorul partidului au declarat pentru Impact.ro că cele două nume care ar fi trebuit să organizeze până în luna noiembrie o campanie internă puternică pentru a strânge susținerea tuturor filialelor din țară sunt Cătălin Teniță, deputat USR din 2020 și Mihai Polițeanu, de asemenea deputat.

Irineu Darău, fostul contracandidat a lui Dan Barna și a lui Dacian Cioloș la precedentele alegeri spune că nu va mai candida.

Mailul primit de membrii Biroului Național, prin care se propunea devansarea alegerilor, s-ar fi trimis chiar în timp ce aceștia erau în ședință pentru a nu exista loc de prea multe dezbateri având în vedere faptul că puterea o deține fosta „echipă Barna” care a fost acuzată în repetate rânduri că monopolizează luarea deciziilor la nivel central.

Primii doi menționați nu au însă prea multe șanse în contextul în care au fost aleși de către formațiunea progresistă din interiorul partidului, numită Curaj pentru România, echipă care a candidat în 2021 la alegerile pentru Biroul Naţional al USR PLUS. La întâlnirea care a avut loc la Sibiu s-a discutat și ”Manifestul pentru curaj în USR PLUS”, un document programatic prin care cei peste 250 de membrii prezenți la întâlnire doreau reformarea partidului. La această întâlnire au participat și primarul Brașovului Allen Coliban sau europarlamentarul Nicu Ştefănuţ.

Prin propunerea de a avea un Congres Național online, căruia să îi urmeze unul în format fizic stabilit la o dată ulterioară se taie și șansele ca statutul actual al partidului să sufere modificări.

Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriela del Pupo
Pentru Gabriela del Pupo presa nu a fost prima alegere. Absolventă a Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj, a lucrat mai bine de 10 ani în domeniul artelor spectacolului. Pasiunea pentru știri...