UTA Arad – Dinamo, meci contând pentru etapa a 21-a din campionatul României, este programat, sâmbătă, 20 decembrie 2025, de la ora 20:00, pe Stadionul Francisc Neuman, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.
UTA Arad, care încearcă să nu piardă contactul cu zona de play-off, şi Dinamo, aflată în lupta pentru titlul de campioană, se întâlnesc într-una dintre cele mai interesante partide ale etapei a 21-a din SuperLiga.
UTA Arad este pe locul 8 cu 29 puncte, la unul singur distanţă de Top 6, şi vine după trei victorii, un rezultat de egalitate şi o înfrângere înregistrate în ultimele cinci etape din SuperLiga, iar în cea mai recentă dintre ele a remizat, în deplasare, cu Farul Constanţa, scor 1-1.
În acest interval, arădenii au evoluat de două ori în Grupa B din Cupa României, 1-1 cu Petrolul Ploieşti şi 3-0 cu FCSB, de fiecare datră pe teren propriu.
Echipa antrenată de Adrian Mihalcea a bifat patru succese, patru remize şi două eşecuri în partidele disputate în deplasare în acest campionat, iar golgheterul arădenilor este Valentin Costache, cu şapte reuşite în SuperLiga.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Dinamo ocupă locul 2, cu 38 de puncte, cu unul singur mai puţin decât liderul Rapid, şi a înregistrat trei victorii şi două rezultate în ultimele cinci meciuri din SuperLiga, iar în etapa precedentă a câştigat, acasă, cu Metaloglobus, scor 4-0.
În acest interval, Dinamo a evoluat de două ori în Grupa D din Cupa României, 3-1 cu CS Dinamo (Liga 2) şi 0-0 cu Farul Constanţa, de fiecare dată în deplasare.
Echipa antrenată de Zeliko Kopic a bifat patru succese, cinci remize şi un eşec în partidele disputate în deplasare în actualul sezon, iar cel mai bun marcator al „câinilor roşii” în campionat este Mamoudou Karamoko, cu cinci goluri.
În partida din tur, disputată pe 15 august 2025, în etapa a a 6-a a actualei ediţii din SuperLiga, Dinamo şi UTA Arad au remizat, în Capitală, scor 1-1 (Karamoko 59 / Abdallah 33).
Superbet oferă cota 1.25 pentru pronosticul X2: rezultat de egalitate sau victorie pentru oaspeţi în meciul UTA Arad – Dinamo.
Articol susţinut de: Superbet.