U Cluj – Hermannstadt, meci contând pentru etapa a 19-a din campionatul României, este programat, duminică, 7 decembrie 2025, de la ora 15:00, pe Cluj Arena, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.
U Cluj, care are ca obiectiv intrarea pentru a doua oară consecutiv în play-off, şi Hermannstadt, aflată în lupta pentru evitarea retrogradării, se întâlnesc într-una dintre cele mai interesante partide ale etapei a 19-a din SuperLiga.
U Cluj este pe locul 10, cu 24 puncte, şi vine după trei victorii, un rezultat de egalitate şi o înfrângere înregistrate în ultimele cinci meciuri din campionat, iar în etapa precedentă a remizat, acasă, cu Universitatea Craiova, scor 0-0.
În acest interval, U Cluj a evoluat de două ori în Grupa C din Cupa României, 2-1 cu Metalul Buzău (Liga 2) şi 2-2 cju Sepsi (Liga 2), de fiecare dată în deplasare.
În partidele disputate acasă în actuala ediţie de campionat, echipa antrenată de Cristiano Bergodi a bifat un succes, cinci remize şi trei eşecuri, iar golgheterul ardelenilor este Jovo Lukic, cu şapte reuşite în SuperLiga.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Hermannstadt este pe locul 15, cu 12 puncte, şi vine după două rezultate de egalitate şi trei înfrângeri înregistrate în ultimele cinci etape din campionat, iar în runda precedentă a pierdut, pe terenul propriu, cu UTA Arad, scor 1-2.
În acest interval, Hermannstadt a evoluat de două ori în Grupa D din Cupa României, 1-0 cu Concordia Chiajna (Liga 2) şi 3-1 cu Botoşani, de fievcare dată în deplasare.
În partidele disputate în deplasare în actualul sezon, echipa care tocmai l-a demis pe Marius Măldărăşanu a bifat un succes, trei remize şi cinci eşecuri, iar cei mai buni marcatori ai sibienilor în campionat sunt Sergiu Buş şi Aurelian Chiţu, fiecare cu câte trei goluri.
În partida din tur, disputată pe 3 august 2025, în etapa a 4-a a actualului sezon din SuperLiga, Hermannstadt şi U Cluj au remizat, la Sibiu, scor 2-2 (Buş 51, Neguţ 54 / Thiam 45+3, Murgia 72).
Superbet oferă cota 1.24 pentru pronosticul 1X: victorie pentru gazde sau rezultat de egalitate în meciul U Cluj – Hermannstadt.
Articol susţinut de: Superbet.