SuperLiga: U Cluj vs FCSB – Miză doar pentru „şepcile roşii”

11 05. 2025, 05:53

U Cluj – FCSB, meci contând pentru etapa a 8-a a play-off-ului din campionatul României, este programat, duminică, 11 mai 2025, de la ora 20:30, pe Cluj Arena, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.

U Cluj, aflată în luptă pentru un loc de Conference League, şi FCSB, deja matematic campioană, se întâlnesc într-una dintre cele mai importante partide ale etapei a 8-a a play-off-ului din SuperLiga.

U Cluj este pe locul 4, cu 35 puncte, cu patru peste Rapid, prima echipă aflată în afara locurilor europene, şi vine după trei victorii şi patru înfrângeri înregistrate în cele şapte etape disputate din play-off, iar în runda precedentă a pierdut, în deplasare, cu CFR Cluj, scor 0-1.

În partidele disputate pe teren propriu în această ediţie din SuperLiga, echipa antrenată de Ioan Ovidiu Sabău a bifat 11 succese, trei remize şi patru eşecuri, iar cel mai bun marcator al „şepcilor roşii” în campionat este Vladislav Blănuţă, cu 12 goluri.

De menţionat că U Cluj a înscris cele mai puţine goluri dintre echipele care pariticipă la play-off, şapte!

FCSB este pe locul 1, cu 45 puncte (este virtual campioană), cu şase mai multe decât CFR Cluj şi cu nouă peste Universitatea Craiova, care au evoluat deja în această rundă şi care completează podiumul, şi vine după cinci victorii şi două rezultate de egalitate înregistrate în cele şapte etape din play-off (este singura echipă neînvinsă), iar în cea precedentă s-a impus, pe teren propriu, în faţa lui Dinamo, scor 3-1.

În partidele disputate în deplasare în acest campionat, echipa antrenată de Elias Charalambous a bifat nouă succese, şapte remize şi două eşecuri, iar golgheterul roş-albaştrilor este Daniel Bîrligea, cu 15 reuşite în SuperLiga.

Atenţie, FCSB este neînvinsă în SuperLiga în 2025, ultima înfrângere fiind înregistrată pe 21 noiembrie 2024, scor 0-1, în deplasare, cu Botoşani!

În partidele din sezonul regulat, cele două echipe au remizat în tur, în Ghencea, pe 13 iulie 2024, scor 1-1 (Musi 51 / Nistor 57p), pentru ca, în retur, FCSB să câştige pe terenul celor de la U Cluj, pe 10 noiembrie 2024, scor 2-1 (Bîrligea 30, 51 / Blănuţă 85); în meciul tur din play-off, disputat pe 5 aprilie 2025, pe Arena Naţională, a fost FCSB – U Cluj 1-0 (Miculescu 59p).

Superbet oferă cota 1,31 pentru pronosticul X2: rezultat de egalitate sau victorie pentru oaspeţi în meciul U Cluj – FCSB.

Articol susţinut de: Superbet.