Rapid – U Cluj, meci contând pentru etapa a 24-a din campionatul României, este programat, sâmbătă, 31 ianuarie 2026, de la ora 20:00, pe Stadionul Giuleşti, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.
Rapid, aflată în lupta pentru titlul de campioană, şi U Cluj, cu şanse bune pentru accesul în play-off, se întâlnesc într-una dintre cele mai interesante şi importante partide ale etapei a 22-a din SuperLiga.
Rapid ocupă locul 2, cu 45 puncte, la unul singur distanţă de liderul Universitatea Craiova, şi vine după două victorii, un rezultat de egalitate şi două înfrângeri înregistrate în ultimele cinci meciuri din campionat, iar în etapa precedentă a câştigat, în deplasare, cu UTA Arad, scor 2-1.
Echipa antrenată de Costel Gâlcă a bifat şapte succese, două remize şi două eşecuri în meciurile disputate pe teren propriu în această ediţie din SuperLiga, iar cel mai bun marcator al giuleştenilor şi al campionatului este Alexandru Dobre, cu 13 goluri.
U Cluj este pe locul 7, cu 36 puncte, tot atâtea câte are şi Oţelul Galaţi,. Care ocupă ultima poziţie de play-off, şi vine după patru victorii şi o înfrângere înregistrate în ultimele cinci meciuri din SuperLiga, iar în etapa precedentă a câştigat, acasă, cu Unirea Slobozia, scor 1-0.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]În partidele disputate în deplasare în actuala ediţie din campionat, echipa antrenată de Cristiano Bergodi a bifat şase succese, o remiză şi patru eşecuri, iar golgheterul ardelenilor este Jovo Lukic, cu 11 reuşite în SuperLiga.
În partida din tur, disputată pe 12 septembrie 2025, U Cluj şi Rapid au remizat pe Cluj Arena, scor 0-0.
Superbet oferă cota 1.26 pentru pronosticul 1X: victorie pentru gazde sau rezultat de egalitate în meciul Rapid – U Cluj.