Poli Iaşi – Botoşani, meci contând pentru etapa a 5-a a play-out-ului din campionatul României, este programat, duminică, 20 aprilie 2025, de la ora 17:00, pe Stadionul Emil Alexandrescu, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.
Poli Iaşi şi Botoşani, aflate la limita dintre salvarea directă şi poziţiile de baraj, se întâlnesc într-una dintre cele mai importante şi echilibrate partide ale etapei a 5-a a play-out-ului din SuperLiga.
Poli Iaşi ocupă locul 6 din 10, cu 23 puncte, cu unul peste poziţiile de baraj şi cu patru peste cele direct retrogradabile, iar în primele patru runde din play-out a înregistrat două victorii, un rezultat de egalitate şi o înfrângere; în etapa trecută a câştigat, în deplasare, cu Gloria Buzău, scor 1-0.
Echipa antrenată de Vasile Miriuţă (care l-a înlocuit înainte de finalul sezonului regulat pe Emil Săndoi) a bifat şapte succese, trei remize şi şase eşecuri în meciurile disputate pe teren propriu în actuala ediţie din SuperLiga, iar cel mai bun marcator al ieşenilor în campionat este Mihai Bordeianu, cu cinci goluri.
Atenţie, Poli Iaşi a suferit o singură înfrângere în ultimele nouă etape, 0-1 în deplasare cu Oţelul Galaţi, şi a câştigat ultimele două partide de acasă 4-0 cu UTA şi 1-0 cu Petrolul (nu au mai pierdut pe teren propriu din 6 februarie 2025, scor 0-1 cu UTA)!
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Botoşani este pe locul 7 (de baraj) din 10, cu 22 puncte, cu trei peste poziţiile direct retrogradabile şi la unul singur de salvare, şi vine după două victorii şi două înfrângere înregistrate în primele patru runde din play-out, iar în etapa trecută a pierdut, acasă, cu Oţelul Galaţi, scor 0-1.
Echipa antrenată de Leo Grozavu (care l-a înlocuit înainte de finalul sezonului regulat pe Liviu Ciobotariu) a bifat patru succese, trei remize şi 10 eşecuri în meciurile disputate în deplasare în actualul campionat, iar golgheterii moldovenilor sunt Zoran Mitrov şi Adrian Chică Roşă, fiecare cu câte şase reuşite în SuperLiga.
De menţionat că Leo Grozavu a promovat-o pe Poli Iaşi în SuperLiga, în vara anului 2023, de unde a fost demis, în martie 2024, chiar după o confruntare cu Botoşani!
În confruntările din sezonul regulat, Poli Iaşi s-a impus, în tur, pe 19 iulie 2024, acasă, în faţa celor de la Botoşani, cu 1-0 (Bordeianu 6), pentru ca, în retur, pe 25 noiembrie 2024, cele două echipe să remizeze, scor 1-1 (Chică Roşă 29 / Gheorghiţă 84).
Superbet oferă cota 1,61 pentru pronosticul PsFX: rezultat de egalitate la pauză sau la final în meciul Poli Iaşi – Botoşani.
Articol susţinut de: Superbet.