SuperLiga: FCSB vs Unirea Slobozia – Ocazie de neratat pentru campioană

Redacția IMPACT 10.08.2025, 08:33
SuperLiga: FCSB vs Unirea Slobozia – Ocazie de neratat pentru campioană

FCSB – Unirea Slobozia, meci contând pentru etapa a 5-a din campionatul României, este programat, duminică, 10 august 2025, de la ora 21:30, pe Stadionul Steaua, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.

FCSB, campioana ultimelor două ediţii de campionat, şi Unirea Slobozia, care a scăpat ca prin minune de retrogradare în sezonul trecut, se întâlnesc într-una dintre cele mai dezechilibrate partide ale etapei a 5-a din SuperLiga.

FCSB a strâns patru puncte în primele patru runde, după 1-1 cu Hermannstadt (a), 1-0 cu Petrolul Ploieşti (a), 1-2 Farul Constanţa (a) şi 3-4 cu Dinamo (d).

FCSB a terminat sezonul precedent pe locul 1 în play-off, cu 52 de puncte, cu nouă peste CFR Cluj şi cu 12 mai multe decât Universitatea Craiova, după şapte victorii şi trei rezultate de egalitate; în sezonul regulat a încheiat pe locul 1, cu 56 de puncte.

Echipa antrenată de Elias Charalambous a disputat două meciuri amicale în presezon, ambele cu echipe din Olanda, 3-2 cu Almere şi 3-1 cu Utrecht; FCSB a mai jucat şi alte partide oficiale, 2-1 cu CFR în Supercupa României, 3-1 (a) şi 1-2 (d) cu Inter Club d’Escaldes în primul tur preliminar din Champions League, 0-1 (d) şi 1-2 (a) cu Shkendija în turul al doilea preliminar din Liga Campionilor, 3-2 (a) cu Drita în turul trei preliminar din Europa League.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Atenţie, FCSB are doar două victorii în ultimele opt meciuri oficiale, indifderent de competiţie!

Unirea Slobozia are patru puncte acumulate în primele patru etape, după 1-2 cu CFR Cluj (d), 6-1 cu Csikszereda (a), 0-4 cu Botoşani (d) şi 0-0 cu Oţelul Galaţi (a).

Unirea Slobozia a încheiat campionatul trecut pe locul 8 în play-out, cu 27 de puncte, după trei victorii, cinci remize şi o înfrâmgere, şi a câştigat barajul de menţinere-promovare în faţa celor de la Voluntari, 1-2 (d) şi 1-0 după 90 şi, respectiv, 120 de minute, 4-3 la penalty-uri (a); în sezonul regulat a terminat pe locul 15, cu 26 de puncte.

Echipa antrenată de Andrei Prepeliţă a disputat două meciuri amicale în perioada de pregătire de la Braşov, ambele câştigate: 2-1 cu Metaloglobus şi 1-0 cu Concordia Chiajna.

De menţionat că Unirea Slobozia are două jocuri la rând fără gol marcat!

Cele două echipe s-au confruntat ultima oară în ediţia 2024-2025 din SuperLiga, în sezonul regulat, când au remizat în turul, pe terenul celor de la Unirea Slobozia, scor 2-2 (la Clinceni), pentru ca, în retur, FCSB să se impună, în Capitală, cu 3-0.

Superbet oferă cota 1,41 pentru pronosticul 1: victorie pentru gazde în meciul FCSB – Unirea Slobozia.

Articol susţinut de: Superbet.

Urmăriți Impact.ro și pe